Angajatul TVR care s-a aruncat joia trecută de la balconul Parlamentului în semn de protest, a fost operat miercuri dimineaţă. Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, acolo unde este internat Adrian Sobaru, sunt optimişti şi spun că starea pacientului este bună şi urmează să fie externat peste o săptămână.
“A fost operat la faţă, unde avea mai multe fracturi. În a şaptea zi i se scot firele şi imediat după aceea cred că va fi externat ", ne-a spus Mihai Leonard Grecescu, unul dinte medicii care se ocupă de acest caz.
Adrian Sobaru, tehnician la TVR, s-a aruncat de la balconul de la etajul doi al sălii de plen a Parlamentului, unde se discuta moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc. Înainte de a se arunca ăn gol, el a strigat: "Boc, mi-ai ucis familia!" şi "Aţi luat pâinea de la gura copiilor mei”. În cădere a rupt un fotoliu şi s-a rănit la faţă, torace şi picioare. Bărbatul era îmbrăcat cu un tricou alb pe care scrisese cu pixul „Ne‑aţi ciuruit. Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri. Libertate!".
Colegii şi familia lui Adrian Sobaru au explicat ulterior gestul acestuia. Bărbatul are doi copii, unul dintre ei bolnav de autism iar ajutorul dat de stat acesta a fost diminuat de la 550 de lei la 150 de lei. Pe deasupra, copilul nu mai beneficiază nici de tratament gratuit, numai şedinţele de terapie costă peste 800 de lei.