Pentru rolul din „Periferic”, Ana Ularu a primit trofeul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Locarno Criza financiară prelungită a afectat producţia şi aşa firavă de film românesc. Chiar şi în aceste condiţii, în 2011 ar trebui să ne bucurăm de câteva pelicule autohtone apreciate pe plan internaţional, multe dintre ele având deja un palmares bogat în premii. De altfel, s-a împământenit regula ca distribuitorii să trimită filmele româneşti mai întâi în festivaluri, de unde se întorc în ţară mult mai atractive pentru publicul român graţie recenziilor favorabile şi a distincţiilor câştigate.
Prin urmare, în luna februarie ar putea să intre în cinematografele româneşti „Aurora” lui Cristi Puiu, în care rolul principal este interpretat chiar de regizor. Filmul, prezentat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes în 2010, spune povestea existenţei chinuite a unui bărbat trecut de 40 de ani. Cel mai nou film al lui Puiu a fost descris în publicaţii renumite cum este Le Monde drept „o frumoasă nebunie”, pentru ca în Hollywood Reporter să li se reproşeze regizorilor români că lasă ce-i mai bun la sfârşit, mizând pe răbdarea cinefilului, adesea supraestimată, iar „Time Out Chicago” contracarează subliniind că regizorul a supus spectatorul la o „plictiseală deliberată”. Indiferent de opiniile criticilor, cert este că filmul lui Puiu merită atenţia noastră, măcar pentru faptul că el a „întins covorul roşu” la nivel internaţional pentru filmul românesc o dată cu „Marfa şi banii” (2001), „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” (2004, scurtmetraj premiat cu Ursul de Aur la Berlin) şi „Moartea domnului Lăzărescu”, lungmetraj pentru care în 2005 a luat premiul „Un certain regard” la Cannes.
Luna martie vine cu premiera filmului „Periferic”, regizat de George Bogdan Apetri, peliculă despre care actriţa principală, Ana Ula