Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul românesc ”Prostituție și politicieni” lovește în Casa Regală de Monaco

Publicat in Vox Publica, joi 30 decembrie 2010 ·

Un posibil divorț în Casa Regală din Monaco, între Prințesa Caroline de Monaco și Ernst August V, Prinţ de Hanovra, Duce de Brunswick, Prinţ al Marii Britanii şi Irlandei este unul dintre subiectele preferate ale presei mondene și tabloide din Europa. Subiectul a ajuns și în România, după ce s-a aflat că la mijloc este și o româncă de 22 de ani, Simona, care a fost fotografiată de mai multe ori în compania prințului.

Mergând pe urmele poveștii, jurnaliștii de la ”Daily Mail” au găsit-o pe mama și prietenii Simonei și au aflat și care sunt visele acesteia. “Simona avea vise mai mari decât putea să-i ofere România şi după ce a dansat o perioadă într-o discotecă din oraşul natal a fugit în Vest spre o viaţă luxoasă de model care avea să ducă, în cele din urmă, la întâlnirea cu Ernst August”, scriu cei de la ”Daily Mail” după documentare. Între timp, ”Bild”, cel mai citit ziar din Germania, publică o imagine cu Simona în lenjerie intimă, făcând reclamă unor cluburi-bordel din Austria, ”Babylon”.

Da, e vorba de aceleași cluburi ”Babylon” în care ajungeau fetele racolate pentru prostituție din România de rețeaua Tămârjan-Costan. Celebrul scandal devenit public în luna noiembrie, în care sunt vehiculate numele lui Robert Negoiță, Adrian Enache și Nicolae Bănicioiu.

Și-a îndeplinit Simona astfel ”marile vise” cu care a plecat de acasă? Dacă ajunge prințesă, unii ar putea da un răspuns afirmativ la această întrebare. Restul e doar puțin can-can de Anul Nou despre cât de mică e lumea mare.

***

Bonus: fetele de la Babylon:

Un posibil divorț în Casa Regală din Monaco, între Prințesa Caroline de Monaco și Ernst August V, Prinţ de Hanovra, Duce de Brunswick, Prinţ al Marii Britanii şi Irlandei este unul dintre subiectele preferate ale presei mondene și tabloide din Europa. Subiectul a ajuns și în România, după ce s-a aflat că la mijloc este

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 55 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°