…ca de “manat”, manam tot anul. A venit vremea sa ne mai tragem sufletul si niste concluzii, dupa tot acest periplu prin traditia relatiei dintre traditie si modernitate (sic!). E de la sine inteles, orice pretentie de exhaustivitate este exclusa.
- A te pozitiona din capul locului impotriva traditiei e la fel de lipsit de noima ca a sustine ca te pozitionezi din principiu impotriva oricarei pozitionari. Dupa cum am vazut, nu exista doar o traditie a modernitatii care incepe din anticihitate, dar orice modernitate, fie ea si anti-traditionala, isi construieste cu necesitate discursul prin raportare la … traditie. A refuza traditia doar pentru ca e traditie e si nepoliticos – presupune ca refuzi, cu tafnosenie, cele daruite, inmanate de catre generatiile dinainte, imaginandu-ti ca lumea a inceput cu tine. Ba, colac peste pupaza, mai este si pagubos. Nimeni nu poate sari peste propria-i umbra: a te vaduvi cu buna stiinta de toate cele care te-au facut, de bine de rau, ceea ce esti e traumatic atat psihologic cat si intelectual.
- Mult mai interesanta – dar si mai provocatoare – este pozitionarea critica fata de traditie. Daca e sa ne luam dupa Montaigne, bunaoara, traditiile trebuie respectate, dar nu si crezute. Una vorbim, alta fumam, vorba lui Arghezi. Respectam traditiile – colindam, mergem cu plugusorul, etc – dar o facem pentru ca suntem convinsi de nevoia soicala a acestui “liant”, nu din alte motive. Dupa cum s-a vazut insa in absolutisul secol al XVII-lea, ba chiar si in vremea comunismului, aceasta schizoidie intre gestul exterior si credinta sfarseste prost.
- Daca, pe de alta parte, e sa il credem pe Machiavelli pe cuvant, exista unele traditii indreptatite – mai mult, unele traditii (cum ar fi cea romana) merita recuperate si revitalizate. Problema este “care?” Care traditii sunt indreptatite, care merita recu
