Attila Ujvari, de 15 ani, spune că va mânca peşte alături de toată familia, pentru un an îmbelşugat. Orădenii ţin la obiceiuri, iar asta au dovedit-o cozile din faţa magazinelor de peşte viu. Comercianţii de abia au făcut faţă cerinţelor.
Agitaţie mare în această dimineaţă în piaţa din Rogerius, unde tinerii şi bătrânii stăteau la rând pentru a cumpăra măcar o bucată de peşte. Cu toate că cei mai mulţi comercianţi de peşte viu au păstrat preţurile de anul trecut, nu au dus lipsă de clienţi.
15 lei kilogramul
„De regulă, orădenii preferă pe masa de Revelion crapi, pentru că, spun ei, vor avea noroc tot anul. Noi vindem crapul cu 15 lei şi am avut foarte mulţi cumpărători până acum”, a precizat Gabriel Meşter, unul dintre comercianţi.
Nu doar adulţii ţin la tradiţii, ci şi copiii care au învăţat că peştele consumat în noaptea dintre ani îi va ajuta să treacă cu bine peste anul şcolar. „Am cumpărat un kilogram de crap pe care îl voi mânca împreună cu familia în prima zi din noul an. Se spune că, astfel, vom avea un an îmbelşugat şi cu noroc”, a mărturisit Attila Ujvari, de 15 ani.
Păstrăvul, cel mai scump
În funcţie de preferinţe, orădenii au putut cumpăra, pe lângă crap, şi amur, cu 15 lei kilogramul, caras sau fitofag, la 10 lei kilogramul sau păstrăvi cu 21,50 de lei kilogramul. Oricare a fost alegerea lor, fiecare orădean a mers acasă de la piaţă cu cel puţin un kilogram de peşte.