Evadarea simbolică deschidea în minţile multora dintre noi o plajă imaginară, însorită şi vastă. Devenise un reflex asumat să trăieşti cu trupul în comunism, iar cu aspiraţiile, cu idealurile, cu sufletul – în povestea despre Vest. În imaginea pe care o aveam despre Vest – din cărţi, din filme, din muzici, din mărfuri rostuite „pe şestache“, din ambalajele care rămîneau de la aceste mărfuri, pe care le refoloseam, ca nişte naufragiaţi. De la gestul de a muta ţigările Snagov în pachetul de Marlboro, de la plasarea săpunului primit „de afară“, între haine, în dulap, pentru a cîştiga mirosul „de acolo“, şi pînă la interpretarea circumstanţială a versurilor din muzicile de pe discurile de vinil, trăitul cu mintea în altă parte era o dimensiune firească a vieţii noastre.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă" O evadare eficientă, o prizare zdravănă a dozei de imaginar, care să te ajute să fii cît se poate de „transferat“ în altă lume, avea nevoie de multă recuzită şi de costum. Cu cît mai multe elemente de recuzită, cu cît mai multe costume, cu atît mai bine. Cu atît mai mult, evadarea devenea un continuum cu contururi mai precise, un spaţiu mental mai bine delimitat, cu geografie imaginară mai definită, mai pregătită să găzduiască evadatul, transfugul simbolic. Pentru treaba asta era nevoie, în funcţie de perioada în care se petrecea acţiunea, de păr lung, barbă, perciuni, pantaloni evazaţi şi cămăşi cu rever gigantic, cizme „ciocate“, mai tîrziu de blugi, tricouri inscripţionate, cravată tricotată sau din piele, curea de chingă trecută prin belciuge, din care să atîrne un capăt îmbrăcat în metal, „adidaşi albi, cu clape“, geacă de blugi, apoi geacă matlasată, din fîş, magnetofon, radiocasetofon, pick-up, benzi cu muzici, casete, discuri de