Românie care, deși aparține unui spațiu geopolitic – Uniunea Europeană -, în loc să intre în geostrategia infrastructurii transporturilor aparținătoare acelui spațiu se tot îndepărtează de el, preferând localismul tribal. Până să privim spre înainte, comparaţia cu Europa Centrală ne arată că mergem înapoi şi nicidecum că ne corelăm măcar cu ritmul zonei.

Articol din ediţia nr. 19 a FP România (noiembrie/ decembrie). Detalii ilustrate: Sumarul, Nota editorilor, Coperta ediției nr. 19.

Am auzit de nenumărate ori povestea despre călătorul care trece granița de vest a României, constatând că lasă în teritoriul românesc o realitate nefirească pentru un stat membru al Uniunii Europene. Anume că părăsește o infrastructură precară, învechită și departe de standardele europene. Că intră într-o lume reglementată, cu grijă pentru calitatea vieții și siguranța individuală și de grup. Cu o accelerație mai mare a dezvoltării, reflectată și de mijloacele de exprimare a libertăților fundamentale europene, incluzând libera circulație în spațiul european.

Anul acesta am decis să verific și eu povestea de mai sus. Am călătorit cu mașina până la Trieste/Gorizia (Italia), unde aveam programate cursuri doctorale. Spre deosebire de precedenta călătorie cu autoturismul, în urmă cu patru ani, de această dată a fost mai obositoare și mai riscantă porțiunea internă de drum, până la granița României. De acolo, am putut vedea că Ungaria așternea o rețea de autostrăzi care-mi oferea chiar mai multe trasee. Întrucât prin Austria călătoria pe autostrăzi este demult o normalitate, am decis să merg prin Slovenia, unde știam că rețeaua de autostrăzi este în construcție. Dar, surpriză! Slovenia terminase traseul și dinspre Ungaria către Italia, așa că am avut ocazia să străbat o parte din Europa Centrală pe o rețea nouă de autostrăzi, care facilitează circulația persoanelor și mărfurilor