Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a pierdut PNL Maramureşul

Publicat in Romania Libera, joi 30 decembrie 2010 ·

2010 a fost anul în care liberalii, cei care au deţinut timp de peste 20 de ani prim-planul scenei politice din Maramureş, au înregistrat cel mai dramatic regres. „Totul a început în 17 martie", explică actualul viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ, Călin Bota. Însă declinul liberalilor maramureşeni a fost sesizat mult mai repede de această dată - un fel de „11 septembrie" pentru cea mai puternică filială politică din judeţ, care simbolizează ziua în care sentinţa de condamnare la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare a liderului Cristian Anghel, primar al Băii Mari, a devenit definitivă şi irevocabilă. Înaintea ducerii în penitenciar a preşedintelui PNL Maramureş, liberalii au suferit o înfrângere greu de anticipat şi de digerat, când au pierdut şansa de a avea primul preşedinte al Consiliului Judeţean ales nominal de electorat.

Preliminariile eşecului

În strategia politică doar pe câştigarea municipiului Baia Mare, pe care-l conduc de 18 ani, liberalii l-au lăsat să se descurce singur pe Pamfil Bercean, omul pe care-l recuperaseră din tabăra PDL, şi au pierdut şefia judeţului în dauna preşedintelui democrat-liberal, fostul deputat Mircea Man. Tot până la arestarea lui Anghel, liberalii au mai suferit două înfrângeri majore. Prima a fost pierderea celor două mandate de deputat pe Baia Mare, fieful lor, în dauna social-democraţilor Gheorghe Zoicaş şi Cătălin Cherecheş, care porneau cu şansa a doua în alegerile pentru Parlament. Apoi, a urmat „derapajul Cherecheş", când fostul prim-vicepreşedinte al PDL, Corin Cherecheş, a fost cooptat în PNL înaintea alegerilor prezidenţiale. Prezentat cu surle şi trâmbiţe, Cherecheş i-a lăsat baltă după ce a văzut că liberalul Crin Antonescu nu a intrat nici măcar în turul doi. În fine, anul 2010 a pornit cu un cutremur, iar preşedintele PNL Maramureş şi vicepreşedintele la nivel naţional, Cristian A

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

A fost activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier între un microbuz și un autoturism, în Dâmbovița

Ziua Constanta acum 43 minute
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă dimineața, 3 mai 2025, pe Drumul Național 71, în localitatea Bâldana, județul Dâmbovița. Un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu un autoturism, iar în urma impactului, cinci persoane au f

Donald Trump a publicat un portret îmbrăcat în haine de papă, înainte de conclavul de la Vatican

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a publicat vineri pe rețeaua Truth Social un portret al său, probabil generat de inteligența artificială, în care apare îmbrăcat în haine papale, după ce a declarat că „i-ar plăcea să fie papă” cu câteva zile înain

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 13 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Armata israeliană anunță că a interceptat o rachetă lansată din Yemen. „Sirenele au sunat în mai multe părţi”

Adevarul acum 50 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 3 mai, că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, care a declanşat sirene de raid aerian la Ierusalim şi în alte părţi ale țării.

S-a încheiat campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2025

Adevarul acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de duminică, 4 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00. Candidații înscriși pentru primul tur de scrutin trebuie să încheie propaganda electorală, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Preţurile petrolului, în scădere înaintea reuniunii OPEC+ / Este cea mai mare pierdere săptămânală din ultima lună

G4Media acum 2 ore
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 1%, înregistrând cele mai mari pierderi săptămânale de la sfârşitul lunii martie, în contextul în care traderii adoptă o atitudine prudentă înaintea reuniunii OPEC+ privind politica de producţie p

Meciul dintre FC Botoșani și Unirea Slobozia, supravegheat de jandarmi. Ce trebuie să știe spectatorii

Botosani News acum 2 ore
Sâmbătă, 3 mai 2025, de la ora 13:45, pe stadionul Municipal din Botoșani, va avea loc partida de fotbal dintre F.C. Botoșani și Unirea Slobozia, contând pentru etapa a 7-a Play-out a Superligii României. Pentru menținerea ordinii și siguranței publ

Statele Unite aprobă vânzarea către Ucraina de piese de schimb pentru avioane F-16 în valoare de peste 310 milioane de dolari

G4Media acum o ora
Administraţia Trump a anunţat, vineri, că a aprobat vânzarea către Ucraina a pieselor de schimb şi a echipamentelor de formare pentru avioanele de luptă F-16 aprobate pentru livrare de Joe Biden, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții v

SUA pregătesc sancţiuni împotriva Rusiei din cauza Ucrainei, dar nu este clar dacă Trump le va semna

HotNews acum 3 ore
Oficialii americani au finalizat noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, inclusiv măsuri ce vizează sectorul bancar şi energetic, pentru a intensifica presiunea asupra Moscovei să sprijine eforturile preşedintelui SUA Donald Trump de a pune capăt

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

17°
sâm.

9°/28°
dum.

13°/29°
lun.

14°/21°
mar.

11°/14°
Constanta
acum

19°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/24°
lun.

13°/22°
mar.

10°/14°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/22°
mar.

11°/15°