Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspendarea, ca talk-show

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 30 decembrie 2010 ·

Scoaterea pe tuşă a preşedintelui Băsescu rămâne la nivel de dezbatere TV, fără o majoritate care să o susţină în parlament. UDMR e curtată să se alăture unei alianţe PNL-PSD. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Refrenul preferat al PSD şi PNL în 2010, suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, rămâne doar la nivel de dezbatere la televizor în lipsa unei majorităţi parlamentare care să o susţină.

Fără a reuşi, până acum, să ajungă ele însele la o înţelegere punctuală, partidele conduse de Victor Ponta şi Crin Antonescu fac lobby pe lângă UDMR pentru a li se alătura în proiectul răsturnării actualei puteri, via Cotroceni- Palatul Victoria. Uniunea este însă rezervată în privinţa ofertelor PSD şi PNL, Marko Bela susţinând că, înainte de a vorbi despre o colaborare, liberalii şi social-democraţii ar trebui să-şi clarifice abordarea faţă de minorităţi.

Ofertele lui Antonescu

Lansată ca ameninţare oficială de Victor Ponta pe motivul eventualei promulgări a legii pensiilor, suspendarea lui Băsescu desparte strategic însă PSD-ul şi PNL-ul. Chiar dacă o susţine şi acum cu jumătate de gură - "să scăpăm România şi de guvernul Boc, şi de Traian Băsescu" - şeful social-democraţilor a bătut în retragere, rezervele sale ţinând, în mare măsură, şi de planurile pe care Crin Antonescu, susţinător necondiţionat al suspendării, le punea la cale în combinaţie cu Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu. De aici şi eşecul, cel puţin pentru moment, al "legalizării" unei alianţe PSD-PNL, care să caute majoritatea ce ar face posibilă răsturnarea actualei puteri.

Crin Antonescu nu renunţă însă la strategia sa. Pe ultima sută de metri a lui 2010 s-a declarat dispus la oficializarea relaţiei PSD-PNL şi, pentru a rezolva problema majorităţii, propune atragerea UDMR.

"Împreună cu UDMR, să discutăm şi să punem în aplicare un vas

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 18 minute
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Vizită neanunțată a șefului NATO, Mark Rutte, la Odesa: „Sprijinul pentru Ucraina este neclintit”

Adevarul acum 59 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut marți, 15 aprilie o vizită neanunțată în orașul Odesa, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cu această ocazie, Rutte a reafirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina, în con

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE. Premierul Kobahidze: „O autoepurare”

HotNews acum 24 minute
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transpar

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 3 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi emailuri care vă înştiinţează că aveţi dreptul la rambursarea unor impozite

Adevarul acum 51 minute
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare.

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum o ora
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum 3 ore
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum 2 ore
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 3 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Cinci oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi / Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 2,71 miliarde de lei

News.ro acum o ora
Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina au depus oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi, contract în valoare de 2,71 miliarde de lei.

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

11°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°