Generalul Ion Ioniţă (dreapta), ministru al Apărării, alături de mareşalul sovietic Greciko, comandantul forţelor armate ale Tratatului de la Varşovia, aflat în vizită la Bucureşti Era nefiresc în practicile vremii ca unul dintre bonzii partidului să fie pensionat la doar 58 de ani. Oricât de grav bolnavi ar fi fost, sarcina „revoluţionarilor de profesie” rămânea, până în ultima clipă de viaţă, „lupta pentru cauză”. La moartea generalului Ion Ioniţă (1987) s-a zvonit că acesta fusese asasinat printr-o perversă metodă din cauza complotului plănuit contra lui Ceauşescu. Înmormântarea fără onoruri militare a fostului ministru al Armatei a alimentat presupunerile că fusese un deces programat. Se şoptea şi că de la prietenul Jivkov preluase Ceauşescu metoda „umbrelei bulgăreşti”. Povestea disidentului bulgar Gheorghi Markov, stabilit în Marea Britanie, asasinat la ordinele lui Jivkov printr-o înţepătură cu vârful otrăvit al unei umbrele în septembrie 1978 pe Podul Waterloo din Londra, alimenta scenariul morţii generalului Ion Ioniţă.
Memoriile Ceciliei Ioniţă conţin într-adevăr un episod care permite menţinerea acestei supoziţii. Reproducem în cele ce urmează câteva fragmente de referinţă în acest sens din volumul „Istorii noi şi vechi”, carte ce-şi aşteaptă editorul.
„Eu aveam să-l pierd pe Ionică, nu ştiu cum şi nu ştiu de ce, la 25 iulie 1987. Cu un an în urmă, era încă plin de vigoare, mintea îi funcţiona brici, ca întotdeauna. În martie, poate şi în aprilie 1987, căzuse o zăpadă bogată, întârziată. Ţin minte, Ionică a dat cu înverşunare la acea zăpadă în stradă şi în grădină. Simţea, desigur, nevoia unei descărcări...
În ultimii patru-cinci ani, în timpul verii, plecam pentru două sau trei săptămâni (după cum primeam respectivele bilete) la Tuşnad. Nu ne interesa nici un tratament balnear; eram însetaţi de aerul munţilor, de păd
