În prag de An Nou – şi de nou deceniu – mă simt pregătit a ataca unul dintre cele mai dificile subiecte despre care am scris vreodată. Din 1998, de cînd colaborez la această revistă, în toate cele 482 de poveşti pe care le-am scris pînă acum, mi-am dorit să vină astă clipă. Şi iată-mă-s abordînd cel mai insondabil mister al istoriei noastre contemporane, ba chiar aş spune cea mai adîncă (veţi vedea de ce!) enigmă a zilelor noastre.
DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri? Am simţit că nu pot intra în 2011 fără să spun ce cred pe această temă. Am fost oripilat, dezamăgit şi înfuriat văzînd, an de an, cum mulţi dintre colegii mei (intelectualii, universitarii, academicienii, Monica Tatoiu etc.) evită să se pronunţe pe acest subiect. De ce, dragii mei, aceste reţineri? De ce să nu clarificăm acest detaliu al vieţii noastre din ultimii 20 de ani? De ce această tăcere complice? – uite-aşa îmi vine să le strig tuturor. Enigmele revoluţiei din ’89, tainele mineriadelor, necunoscutele relaţiilor de azi dintre SUA şi China, culisele detronării Regelui Mihai (fix acum 63 de ani), morţile neelucidate – de la JFK la Mădălina Manole –, codul secret al Bibliei, calendarul aztec, misterele piramidelor, ba chiar şi enigmele vieţii extraterestre (de la abracadabrismele lui Oreste şi pînă la recent descoperita bacterie care papă arsenic şi apoi se scarpină indecent pe burtică), ei bine, aceste halucinante semne de întrebare pălesc în comparaţie cu cel pe care mă pregătesc să-l numesc! Pe scurt: tăiaţi-mă, rugaţi-mă, chinuiţi-mă, ciopîrţiţi-mă, presaţi-mă, ameninţaţi-mă, invitaţi-mă, imploraţi-mă, eu tot nu pot desluşi acele omniprezente afişe A4 pe care scrie Săpăm (sau executăm) puţuri la mică sau mare adîn
