Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UTILITAR: Ghidul serviciilor pentru perioada Revelionului

Publicat in Adevarul, vineri 31 decembrie 2010 ·

În noaptea de Anul Nou vor fi deschise patru spitale care vor oferi ajutor specializat de urgenţă. Doar farmacia “Valeriana” va fi deschisă iar transportul în comun lucrează după un program special.

Serviciul de Ambulanţă lucrează

Solicitările populaţiei vor fi preluate la telefonul de urgenţă 112. “Lucrăm cu efective complete. Avem în medie cinci, şapte ambulanţe.

Toată lumea este la muncă în noaptea de Revelion. Nu are nimeni liber, nu au fost acordate concedii de odihnă pentru că nu am fi făcut faţă în alte coondiţii”, a declarat pentru “Adevărul de Seară”, dr. Denis Vişoiu, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Dâmboviţa.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu celelalte spitale din judeţ unde sunt linii de gardă şi unde toată lumea este la datorie.

Spitale deschise Revelion

-Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgovişte, tel. 0245 613 256, 0245 210 509;

-Spitalul Orăşenesc Pucioasa, tel. 0245 760 510, 0245 760 618, 0245 760 627;

-Spitalul Orăşenesc Titu, tel. 0245 651 129;

- Spitalul Orăşenesc Găeşti, tel. 0245 711 028, 0245 710 297;

- Spitalul Orăşenesc Moreni, tel. 0245 666 036, 0245 668 391;

- Spitalul Orăşenesc Pucioasa, tel. 0245 760 510, 0245 760 627.

Niciun market nu este deschis pe 1 ianuarie

Carrefour: Astăzi se lucrează până la ora 18.00 iar pe 2 ianuarie programul este de la 9.00 la 20.00.

Metro: Astăzi se lucrează până la ora 8.00 la ora 18.00 iar pe 2 ianuarie programul este de la 9.00 la 20.00.

Red Market & Mega Image: Astăzi se lucrează până la ora 18.00 iar pe 2 ianuarie programul este de la 9.00 la 20.00.

Kaufland: Astăzi se lucrează până la ora 19.00 iar pe 2 ianuarie programul este de la 11.00 la 19.00.

XXL & Penny Market: Astăzi se lucrează până l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 55 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 48 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 21 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°