Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ema Bogdan ţinteşte top 100 WTA

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 31 decembrie 2010 ·

Tenismana craioveană a avut parte de un sezon bun, în care a urcat mai bine de 200 de poziţii în clasamentul WTA, iar pentru 2011 şi-a propus să termine în top 100.

Elena Bogdan este cel mai valoros produs al tenisului de câmp din Craiova din ultimii ani.

Ema, aşa cum o alintă apropiaţii, a crescut şi acum nu mai participă la turnee rezervate juniorilor, ci la competiţii importante, în companie selectă.

Sportiva, care în luna martie a acestui an a devenit majoră, şi-a amintit că turneul cel mai greu la care a participat în 2010 este cel de la Varşovia (Polonia), acolo unde au luat parte multe dintre cele mai importante jucătoare ale lumii, chiar şi lidera clasamentului, Caroline Wozniaki.

„A fost un turneu WTA de 600.000 de dolari la Varşovia şi am jucat în calificări. Am câştigat un meci şi am pierdut în turul doi, fiind învinsă de Bojana Jovanovski (nr. 109 WTA), scor 7-6, 3-6, 7-6, dar am învăţat multe în urma acelui turneu, la care au participat Elena Dementieva, Caroline Wozniaki şi multe alte clasate în primele 20 de jucătoare“, a spus tenismana care în prezent reprezintă clubul Olimpia Bucureşti şi se pregăteşte sub comanda antrenorilor Artemon Apostu-Efremov şi Adrian Gavrilă.

Cel mai special turneu pentru Ema a fost cel de la Madrid, cu premii totale în valoare de 50.000 de dolari, pe care sportiva olteană l-a şi câştigat: „Pe lângă faptul că am reuşit să mă impun în turneul de la Madrid, m-am simţit foarte bine acolo, mi-au plăcut condiţiile de joc şi oamenii au fost foarte drăguţi cu mine“, îşi aminteşte jucătoarea.

A câştigat trei turnee

Pe lângă adjudecarea turneului din capitala Spaniei, Ema Bogdan mai este mulţumită de prestaţia sa la turneele din Italia (25.000 de dolari) şi Uzbekistan (25.000 de dolari), când s-a oprit în semifinale, şi cele două turnee din Bucureşti, ambele câştigate, unul de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 14 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

17°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°