Metoda controversata a Germaniei de scoatere a zonei euro din criza a impartit in doua tabere Uniunea Europeana. Unele tari se plang ca Berlinul are o abordare rigida, in timp ce altele o acuza pe Angela Merkel ca incalca regulile proiectului european.
Singurul lucru asupra caruia toata Europa cade de acord este ca Europa are nevoie de Germania pentru a supravietui, scrie Der Spiegel.
Germania a dominat din nou discutiile la ultimul Consiliu European de iarna, iar ceilalti 26 de sefi de state si de guverne au cedat in fata cancelarului german de a modifica Tratatul de la Lisabona pentru a include in el un fond de criza, cunoscut ca mecanismul de stabilitate.
De asemenea, tot la cererea cancelarului german, s-a introdus si un paragraf in care se precizeaza ca mecanismul de stabilitate va fi activat numai daca e indispensabil pentru siguranta intregii zone euro.
Ceilalti participanti au fost de acord si cu propunerea Germaniei ca institutiile de creditare sa se implice in cazul in care o tara ajunge in incapacitate de plata.
"Am ajuns la un acord. A fost o zi buna pentru Europa", a declarat incantata Angela Merkel la finalul discutiilor. Ceilalti sefi de state si de guverne din UE nu au avut de ales si i-au repetat mesajul.
Germania nu mai vrea sa fie locomotiva integrarii europene
Summit-ul de iarna ar fi trebuit totusi sa transmita un semnal de calm si solidaritate pentru a linisti pietele financiare, dar unitatea a fost doar pentru spectacol. Conflictul a avut loc in spatele usilor inchise, in special cel legat de eurobonduri. Premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker, a fost sustinut in aceasta privinta de multe state membre, dar Merkel a respins rapid ideea spunand ca ar aduce pierderi unor state disciplinate precum Germania si ar recompensa guvernele risipitoare.
Pe s