Valorizarea modelului reprezentat de România Regelui Carol I poate fi răspunsul pentru provocările crizei de azi.

Suntem în secolul al XXI-lea şi în al douăzeci şi unulea an de la căderea dictaturii comuniste în România, prăbuşirea bipolarismului mondial şi triumful democraţiilor. Avem mai multă libertate, opţiuni, deschidere internaţională, suntem membri ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi ai Uniunii Europene, ne bucurăm de beneficiile reconectării ţării noastre cu lumea civilizată. Din păcate, la sfârşit de an 2010, atât lumea, cât şi ţara se află într-un delicat moment de tranzit de la entuziasm la depresie. Acest adevăr nu poate fi evitat, ci trebuie trăit, înţeles şi depăşit.

Modelul României lui Carol I

De curând, a fost evocată figura puternică şi eficace a Regelui Carol I, o dată cu dezvelirea statuii sale ecvestre din faţa Palatului Regal. Uitându-mă la ultimii o sută cincizeci de ani de istorie românească, admirând edificiile culturale, administrative, de cult sau de învăţământ ridicate sau refăcute de Familia Regală, am fost impresionat să constat forţa pe care o aveau asociaţiile de breaslă, meşteşugarii, artiştii, oamenii de ştiinţă sau funcţionarii, cu alte cuvinte profesioniştii României din toate domeniile.

Bisericile şi primăriile, bibliotecile şi cercurile militare, universităţile şi colegiile naţionale, şcolile de arte şi meserii şi liceele, templele artelor şi camerele de comerţ, toate atestă prezenţa în România secolelor XIX şi XX a unor puternice bresle: comercianţi, meseriaşi, artizani, alături de asociaţii respectate de pictori şi arhitecţi, sculptori ori constructori. Asociaţiile de breaslă erau puternice şi în domeniul literaturii, al gazetăriei, al învăţământului, ştiinţei sau tehnicii. Indiferent cât de grele au fost împrejurările istorice, România modernă a fost pe mâna oamenilor care şi‑au cunoscut