Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, se află, vineri, în staţiunea Predeal, unde ar putea să rămână pentru a sărbători trecerea în 2011. Informaţia a fost furnizată Mediafax de primarul din Predeal, Ionuţ Goidescu, care a precizat că preşedintele este cazat la vila de protocol din localitate, unde stă de fiecare dată când vizitează zona.
Alte posibile destinaţii pentru petrecerea de Revelion a lui Traian Băsescu sunt Sinaia şi Braşov.
Şeful statului şi-a petrecut Revelionul şi în alţi ani la Predeal, iar anul trecut s-a aflat la Sinaia, de unde a transmis mesajul său de Anul Nou către români, el spunând că 2010 va fi anul în care "vom scăpa de criză" şi că a două jumătate a anului în care am intrat va însemna începutul creşterii economice.
De partea sa, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, îşi va petrece Revelionul la Predeal, după ce de Crăciun a mers la Sinaia. Udrea declara că "în mod sigur" se va afla pe pârtie, chiar dacă nu schiază.
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, se află, vineri, în staţiunea Predeal, unde ar putea să rămână pentru a sărbători trecerea în 2011. Informaţia a fost furnizată Mediafax de primarul din Predeal, Ionuţ Goidescu, care a precizat că preşedintele este cazat la vila de protocol din localitate, unde stă de fiecare dată când vizitează zona.
Alte posibile destinaţii pentru petrecerea de Revelion a lui Traian Băsescu sunt Sinaia şi Braşov.
Şeful statului şi-a petrecut Revelionul şi în alţi ani la Predeal, iar anul trecut s-a aflat la Sinaia, de unde a transmis mesajul său de Anul Nou către români, el spunând că 2010 va fi anul în care "vom scăpa de criză" şi că a două jumătate a anului în care am intrat va însemna începutul creşterii economice.
De partea sa, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, îşi va petrece Revelionul la Predeal,