Un an plin de evenimente sportive se încheie astăzi. Unii reprezentanţi ai României la diversele competiţii din ultimele 12 luni au oferit suporterilor motive de bucurie, alţii au dezamăgit. La final, când se trage linie, concluzia se impune de la sine: premiantul lui 2010 este Cristi Chivu (30 de ani), fundaşul lui Inter Milano şi căpitanul echipei naţionale.
Evenimentele petrecute anul acesta în viaţa lui Cristi Chivu pot alcătui oricând scenariul unui film hollywoodian şi demonstrează că nu tot ce începe prost se termină şi mai prost. Accidentarea groaznică suferită la cap pe 6 ianuarie, fractura osului parietal drept necesitând o intervenţie chirurgicală de urgenţă ce a durat circa două ore, a fost urmată de o pauză lungă, în timpul căreia fundaşul român s-a temut că nu va mai putea juca niciodată fotbal. Revenit pe gazon 77 de zile mai târziu, Chivu a avut parte de cel mai bun sezon al carierei, umbrit doar de rezultatele modeste ale echipei naţionale.
5 trofee, 600.000 € şi un copil în plus
Cu el pe teren, Inter Milano a defilat în Serie A şi în Europa, câştigând 5 trofee din 6 posibile: Liga Campionilor, campionatul, Cupa, Supercupa Italiei şi Mondialul Cluburilor, performanţe în schimbul cărora a fost răsplătit cu o primă fabuloasă: 600.000 de euro! Şi pentru ca totul să fie perfect, Chivu a devenit tată pentru a doua oară pe 4 noiembrie, când soţia sa, frumoasa Adelina (28 de ani), a născut-o pe Anastasia, sora mai mică a Nataliei (1 an şi 10 luni).
6 ianuarie, accidentare la cap
Pe 6 ianuarie, Chivu suferea cea mai gravă accidentare a carierei: fractură a osului parietal drept, care a necesitat o operaţie de urgenţă şi care a lăsat urme vizibile pe craniul fotbalistului. Patru luni mai târziu, pe 22 mai, la Madrid, Cristi Chivu, complet refăcut, a devenit primul fotbalist român care a ridicat deasupra capului trofeu