Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOAR ÎN 60 DE ZILE Divorţul se poate încheia din 25 decembrie şi la primărie

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 31 decembrie 2010 ·

De această facilitate se pot „bucura” doar cuplurile care nu au copii minori

De la sfârşitul acestui an, căsătoriile pot fi desfăcute şi la Starea Civilă, nu numai la Tribunal. Însă, este vorba doar de cuplurile care nu au copii minori rezultaţi din căsătorie sau adoptaţi în timpul acesteia. Legea 202/25 octombrie 2010 a intrat în vigoare din data de 25 decembrie. După cum ne-a declarat directorul executiv al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, George Roşca, desfacerea căsătoriei la Starea Civilă se poate face doar prin acordul scris al ambelor părţi. Ce se poate face în astfel de caz? Cei care vor să divorţeze cât mai repede trebuie să depună la Starea Civilă o cerere, semnată personal de ambii soţi. Conform legii, acestora li se dă un termen de 30 de zile pentru a se mai gândi dacă vor să facă acest pas. După care, dacă la scurgerea celor 30 de zile decizia rămâne aceeaşi, soţii completează o cerere de stăruinţă şi se desface căsătoria. Această procedură simplă se aplică acelor cupluri care solicită desfacerea căsătoriei la acelaşi serviciu de Stare Civilă unde s-au căsătorit. Dacă această cerere este depusă la Starea Civilă din altă localitate, atunci cei doi trebuie să dea o declaraţie referitoare la ultimul domiciliu comun. „Trebuie spus, însă, că aceeaşi procedură se poate derula şi în faţa unui notar public. Iar după ce este desfăcută căsătoria, certificatul de divorţ în oricare dintre cazuri, Stare Civilă sau notar public, se obţine după alte 30 de zile. Este o procedură care trebuie parcursă pentru că certificatul de divorţ este eliberat de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanei şi acesta trebuie înscris într-un registru naţional pentru a nu exista probleme pe viitor”, ne-a declarat George Roşca.

Pentru a divorţa în acest sistem există şi două condiţii. Una dintre acestea este ca nici unul dintre soţi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°