Spărgătorul de nuci, în varianta 3D realizată de Andrei Koncealovski, este un eșec. Filmul se deschide pe muzica lui Ceaikovski și imaginile foarte frumoase ale cîtorva podoabe din bradul de Crăciun. Povestea scrisă în 1816 de E.T.A. Hoffmann era foarte potrivită ecranizării în 3D, tocmai pentru că această tehnologie poate da magie obiectelor, le poate însufleți. Și chiar despre asta este vorba în „Spărgătorul de nuci”: despre obiecte care se animă cu forța imaginației. Popularitatea poveștii lui Hoffmann rezidă și în nota melancolică dată de imaginea obiectelor artizanale, mici bijuterii create de o mînă de om, înainte de industrializare. Însă regizorul rus Andrei Koncealovski s-a ferit de efectul sigur, de hit, al poveștii și al muzicii Spărgătorului de nuci. El a mutat acțiunea undeva prin primele două decenii ale secolului XX. Ciudatul unchi Drosselmeyer, ceasornicar și inventator în povestea originală, este înlocuit aici de Albert Einstein, care le explică copiilor, apropo de întîmplările neobișnuite la care iau parte, că totul este relativ, iar pentru a da greuatate celor spuse, desenează celebra sa formulă pe o tăbliță. De asemenea, Freud este un prieten de familie, care vine și el cu o explicație pentru visele fabuloase ale copiilor, iar casa în care locuiesc este capitonată cu lucrări ale lui Klimt. Aceste referințe culturale, generalități despre Viena începutului de secol, nu fac un bine nici atmosferei (dimpotrivă chiar!) și nici naraţiunii din film. Însă născocirea cea mai aberantă a lui Koncealovski în Spărgătorul... său este de a prezenta „Regatul Șoarecilor” ca metaforă a Regimului Nazist.

Cel mai recent film al lui Claude Lelouch , Ces amours-là, (Iubiri din trecut) filmat parțial în România, este un film dens ce împletește istoria (începînd cu anii ’30 și ajungînd pînă în anii ’50) cu istoria filmului. Ilva Lemoine (Audrey Dana) este