Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Gorjul, luminat de artificii între ani

Publicat in Adevarul, vineri 31 decembrie 2010 · ·

Criza financiară a făcut ca numai la Târgu-Jiu să fie organizat un concert, acesta fiind susţinut de trupa Voxis. Toate primăriile oraşelor din judeţ au pregătit de Revelion tradiţionalul foc de artificii care va dura cel mult 15 minute.

Ca în toate oraşele mari din ţară, târgujienii pot să petreacă trecerea dintre ani în centrul oraşului, unde va avea loc un concert susţinut de formaţia Voxis, precum şi un frumos foc de artificii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu, costul acestui eveniment este de 5.000 de lei, cu 3.000 mai puţin ca anul trecut. „Focul de artificii, care va dura între 10 şi 12 minute, a costat 5.000 de lei. Va fi şi un concert de muzică uşoară“, a precizat Ramona Evulescu. Spectacolul susţinut de băieţii de la Voxis este sponsorizat de două firme de băuturi alcoolice şi răcoritoare.

Artificii şi şampanie în Rovinari

La aproximativ 25 de kilometri distanţă de oraşul lui Brâncuşi, s-a pus accent pe culoare şi lumină. „Le-am pregătit cărbuneştenilor o surpriză de Revelion. Oraşul va fi luminat de artificii timp de 15 minute, iar costul se ridică la aproximativ 6.000 de lei. Deşi nu cred că vor străbate distanţa până la Cărbuneşti, târgujienii trebuie să ştie că sunt aşteptaţi cu drag, dacă vor să admire focul de artificii de la noi“, susţine Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti.

Nici autorităţile locale din Rovinari nu s-au lăsat mai prejos. Şi locuitorii acestui oraş se pot bucura de intrarea într-un nou an. Aceştia sunt aşteptaţi de conducerea primăriei pe Bulevardul Minierilor, unde vor avea parte de un spectaculos foc de artificii, şampanie şi bere, pentru a petrece împreună cumpăna dintre ani. „Focul de artificii va dura 15 minute. În plus, primarul oraşului Rovinari va oferi, ca în toţi anii, 300 de sticle de şampanie şi 1.000 de cutii cu bere celor pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 58 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°