Confruntarea tradiţională dintre cetele de mascaţi din comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi, s-a încheiat fără incidente, în condiţiile în care între cele două grupuri de tineri, alcătuite din peste 60 de persoane, nu a existat contact fizic, transmite NewsIn.
"Cele două grupuri au fost formate din câte 25-30 tineri fiecare. Spre diferenţă de anii trecuţi, nu a existat contact fizic, a existat în permanenţă o distanţă de 100 metri între cele două grupuri. Obiceiul tradiţional s-a desfăşurat în condiţii normale, pericolul era să nu intervină civili în confruntare, cei 60 de tineri mascaţi au fost bine echipaţi, din materiale rezistente", a declarat căpitan Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei ieşene.
Potrivit acestuia, la confruntare au asistat peste 2.000 de săteni, iar în localitate au fost mobilizaţi 250 de jandarmi şi poliţişti. Mascaţii au început confruntarea în jurul orei 8.30, iar timp de două ore s-au manifestat zgomotos, dar grupurile nu s-au apropiat la mai puţin de 100 metri. Într-un final, grupul format din "văleni", a plecat spre sediul primăriei pentru continuarea manifestărilor tradiţionale.
În fiecare sfârşit de an, două grupuri de săteni, "vălenii" şi "delenii", îşi dispută supremaţia în localitate. Tinerii se îmbracă în haine confecţionate din materiale rezistente şi se confruntă fizic timp de câteva minute în centrul localităţii.
În anii precedenţi, au fost semnalate mai multe incidente, în 2007 şi 2008 fiind întocmite dosare penale pentru acte antisociale. În 2007, poliţiştii au instituit blocaje în comună pentru ca cetele de mascaţi să nu se întâlnească, dar tinerii s-au bătut în curţi şi pe uliţele localităţii. În 2008, câteva zeci de persoane au fost sancţionate contravenţional, iar în 2009 confruntarea s-a încheiat fără incidente.
Confruntarea tradiţională dintre cetele de mascaţi