Bătrânul regretă că acum nu se mai pune preţ pe agricultură, sectorul care a scos România la liman.
Ion Necula este o adevărată enciclopedie. Un om care a păşit drept o perioadă lungă a istoriei contemporane. Se mândreşte cu faptul că, până la 87 de ani, a rămas cinstit, iubitor de muncă, de oameni. Despre copilărie, vorbeşte cu tandreţe şi cu oarece picuri de lacrimi în ochi.
Este de fel din comuna Bogaţi, judeţul Argeş. Se trage dintr-o familie de ţărani neştiutori de carte, dar gospodari de soi. Este deprins cu munca de când se ştie. La 11 ani, după ce a absolvit patru clase primare în comuna natală, ajutat de un unchi, a ajuns la Şcoala de Horticultură de la Nucet-Dâmboviţa.
Are numai cuvinte de laudă pentru această instituţie de învăţământ. „A fost prima şcoală de horticultură din ţară. Am învăţat patru ani acolo. Când eram eu elev, era condusă de un bulgar. Deştept om. Am auzit că a devenit mai târziu ministrul Agriculturii în Bulgaria”, îşi aminteşte bătrânul inginer Ion Necula.
A participat la dezarmarea trupelor nemţeşti
După ce a terminat Şcoala de Horticultură de la Nucet, Ion Necula ar fi dorit să-şi continue studiile la Şcoala Medie de Horticultură din Bucureşti, dar nu a avut bani. Un an de zile, a rămas în satul natal şi a administrat ferma pomicolă a unui unchi. Pentru că a fost harnic, acesta l-a ajutat cu bani şi aşa a ajuns Ion Necula în sfârşit la Bucureşti.
Au urmat alţi patru ani de studiu în horticultură. Când să dea bacalaureatul, hop şi armata. „Eram în haină militară când am dat examenele. Mă înscrisesem şi la facultate. Aveam dreptul, fiindcă fusesem bursier, dar am ajuns la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie din Sibiu”, povesteşte Ion Necula.
Au fost ani grei, dar, spune bătrânul, a existat şi destulă frumuseţe. 23 august 1944 l-a prins la Slănic Prahova. Era ofiţer în Armata Română. „Am lu