Anul Nou reprezintă înnoirea simbolică a timpului, la cumpăna dintre ani. Conform isoricilor, cele mai vechi atestări despre celebrarea Anului Nou apar în vechiul Babilon şi dura 15 zile, dar sărbătorile de atunci păleau comparativ cu cele de astăzi.

Unele obiceiuri s-au păstrat, cum este de exemplu fixarea anumitor obiective pentru anul ce va urma. Babilonienii îşi impuneau, cel mai adesea, să înapoieze proprietarului uneltele împrumutate în anul trecut. Cele mai răspândite angajamente sunt, astăzi, pierderea kilogramelor în plus sau lăsatul de fumat.

În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, trecerea dintre ani este sărbătorită printr-un ceremonial cu specific local, diferit de la o ţară la alta. În unele părţi al lumii petrecerea dintre ani are loc în alte perioade ale anului.

Calendarul şi civilizăţiile lumii

În funcţie de calendar oamenii şi-au planificat agricultura, vânătoarea şi sărbătorile. Multe culturi primitive foloseau săptămâna de 4 zile, posibil după cele patru puncte cardinale.

Asirienii foloseau calendarul în care săptămâna avea 6 zile.

Romanii foloseau calendarul în care săptămâna avea 8 zile.

Grecii şi egiptenii au împărţit lunile de 30 de zile în 3 părţi a câte 10 zile, numite decade.

Azi se folosesc aproximativ 40 de calendare din care cele mai importante sunt calendarul gregorian, calendarul islamic şi calendarul iudaic.

În calendarul gregorian, anul are 365 de zile, cât Pământul face o rotaţie în jurul Soarelui. Calendarul stabilit de Papa Grigore al XIII se foloseşte azi şi este declarat internaţional pentru uzul civil. El a fost adoptat de majoritatea ţărilor.

Calendarul islamic se construieşte în funcţie de mişcarea Lunii în jurul Pământului fără să ţină cont de mişcarea Pământului în jurul Soarelui.

Calendarul iudaic combină mişcarea de rotaţie a Pământ