Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Superstiţii pentru ultima noapte din an

Publicat in Adevarul, vineri 31 decembrie 2010 ·

În noaptea de Revelion, trebuie să se ţină cont de câteva amănunte pentru ca Anul Nou să aducă belşug, sănătate şi bani. De Anul Nou, oamenii trebuie să aibă casa curată, masa plină cu bunătăţi, să fie îmbrăcaţi cu haine noi şi fiecare să confecţioneze câte un lucru cât de mic, ca în anul ce urmează să fie prosperitate.

„Din bătrâni se mai spune că în noaptea de Revelion, în casă trebuie să fie mult zgomot, voie bună şi distracţie. Zgomotul este bun pentru alungarea spiretelor rele, iar muzica şi distracţia înseamnă că în anul ce urmează va fi mai bun“, ne-a declarat Alina Paul, şef Birou Etnografie din cadrul Muzeului Dunării de Jos.

Dorinţe şi bani La miezul nopţii, trebuie ca fiecare să îşi pună o dorinţă, având şanse de peste 80% să se îndeplinească. Nu trebuie ca în prima zi din an să se dea bani cu împrumut şi nici să se facă datorii, pentru că aşa va fi tot anul 2011. Îmbrăcămintea de culoare roşie înseamnă iubire şi energie, iar negrul trebuie evitat deoarece atrage evenimente triste. Banii nu trebuie să lipsească din buzunare. Acesta este semn de belşug.

Cine trebuie să bată la uşă Pentru ca noul an să fie curat şi ca eforturile să fie pline de succes, în casă trebuie să intre un bărbat. Dacă o femeie intră prima în casă , anul 2011 va fi străbătut de încercări grele. O lumânare aprinsă sau o lampă care va arde toată nopatea, prevesteşte un an nou luminos şi îmbelşugat. „La miezul nopţii, uşa casei trebuie să fie deschisă şi să se spună următoarea urare: „Anul vechi să iasă, cel nou să intre“, iar partenerul de viaţă trebuie sărutat ca să aveţi parte de fericire. Nu se foloseşte foarfeca de Revelion, pentru că se taie norocul şi nici nu trebuie ca cineva să plângă, fiindcă aşa va fi tot anul“, a spus Alina Paul.

Colindători Primirea colindătorilor aduce sănătate şi belşug. În prima zi a anului Capra şi Pluguşorul sunt în tradiţia a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 53 minute
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 4 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 41 minute
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

„Stegarul dac”, tentativă de a intra cu forța în Palatul Cotroceni. A fost oprit și amendat

HotNews acum o ora
Protestatarul Cezar Avrămuţă, cunoscut în spaţiul public ca „Stegarul dac”, a fost amendat marţi cu 1.000 de lei, după ce a părăsit locul unde se desfăşura un protest în faţa Palatului Cotroceni şi a alergat spre intrarea sediului. „Astăzi, în jurul

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 4 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE. Premierul Kobahidze: „O autoepurare”

HotNews acum 59 minute
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transpar

Vizită neanunțată a șefului NATO, Mark Rutte, la Odesa: „Sprijinul pentru Ucraina este neclintit”

Adevarul acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut marți, 15 aprilie o vizită neanunțată în orașul Odesa, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cu această ocazie, Rutte a reafirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina, în con

Ionuţ Moşteanu, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA: Visa Waiver rămâne o prioritate pentru USR şi România. Este timpul ca românii să poată călători liberi în SUA, ca parteneri egali

News.ro acum 3 ore
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi, după întâlnirea cu delegaţia Congresului SUA, că Visa Waiver rămâne o prioritate pentru USR şi România şi este timpul ca românii să poată călători liberi în SUA, ca parteneri egali. ”Astăzi

Elena Lasconi cere publicarea documentelor care au stat la baza hotărârii CNSAS în cazul lui Crin Antonescu

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi solicită documentele care au stat la baza hotărârii CNSAS în cazul lui Crin Antonescu, potrivit căreia a dat o declarație la Securitate în 1988, dar susține că nu a făcut poliție politică. „Transparența nu e opțională. Este obligație p

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum 2 ore
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

10°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°