Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cămătaru: "Mititelu să îşi facă bagajele!"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 31 decembrie 2010 ·

Fostul atacant al Universităţii crede că "alb-albaştrii" nu pot progresa cu actualul patron, care creează permanent scandaluri şi are probleme financiare. Sursa: AGERPRES

După o scurtă perioadă de calm relativ, echipa Universitatea Craiova este din nou în fierbere. Patronul Adrian Mititelu s-a certat cu antrenorul Victor Piţurcă şi cu preşedintele Silvian Cristescu, simţindu-se "lucrat" de aceştia.

Omul de afaceri crede într-o conspiraţie orchestrată împotriva sa de către Piţurcă, mişcările având ca scop să-l deposedeze de dreptul de proprietate asupra "Ştiinţei". "Mulţi m-au avertizat că trebuie să-mi iau la revedere de la Craiova şi tind să le dau dreptate", a spus Mititelu.

Lucrurile între patron şi antrenor au degenerat la începutul acestei luni, atunci când Piţurcă a anunţat într-o conferinţă de presă că starea financiară a Universităţii este deplorabilă, mulţi dintre fotbalişti riscând să fie declaraţi liberi de contract. Piţi a spus că a găsit alţi investitori, dar aceştia refuză să se asocieze cu Adrian Mititelu.

Planul lui Victor Piţurcă

Surse din cadrul echipei spun că Piţurcă l-a împrumutat pe Mitielu cu o sumă care depăşeşte un milion de euro, pentru a-l îndatora. Patronul nu are de unde să-i dea înapoi banii, aşa că antrenorului i-ar fi mai uşor să pună mâna pe club, având în spate influenţi oameni de afaceri.

Rodion Cămătaru, unul dintre simbolurile "Craiovei Maxim", face lobby pentru înlăturarea lui Adrian Mititelu. "A cam trecut un cincinal de când este Mititelu acolo şi nu a făcut nimic. Doar scandaluri. Tot timpul scandaluri. S-a certat cu toată lumea. Are probleme financiare şi se încăpăţânează să nu vândă jucători la echipele rivale. Eu aş spune că Mititelu să îşi facă bagajele şi să plece", ne-a declarat ieri Cămătaru.

"Neînţelegerile dintre Piţi şi Mititelu au apăru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°