Intrarea României în sfera de influenţă sovietică şi acapararea puterii de către comunişti, precum şi măsurile care s-au succedat în scurt timp, culminând cu abolirea monarhiei şi naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, erau de natură să pună definitiv capăt concurenţei dintre Malaxa şi Auschnitt pentru contractele şi comenzile de stat, atât de profitabile. Conflictul de interese pur şi simplu dispărea, nu mai avea obiect. Ambii magnaţi aveau să părăsească pentru totdeauna ţara, căutându-şi refugiul şi, eventual, noi oportunităţi de afaceri în Statele Unite ale Americii. Şi, totuşi, rivalitatea dintre cei doi (acum, de fapt, foşti) mari industriaşi români nu se va risipi, ci, în mod paradoxal, înfruntarea lor se va menţine şi peste Ocean, îmbrăcând, fireşte, forme noi. Primul a fugit din România Auschnitt (în 1946), stabilindu-se, fără probleme, la New York, pentru ca, ulterior, să obţină cu rapiditate cetăţenia americană. În schimb, în ce-l priveşte pe Malaxa, lucrurile au fost mai complicate. În ţară, el s-a bucurat, după război, de un tratament ceva mai favorabil – în comparaţie cu rivalul său – din partea comuniştilor; nu din generozitate, ci fiindcă aceştia aveau nevoie de expertiza sa.

Dându-şi, însă, seama de lipsa totală de perspective (şi cu atât mai mult cu cât dispunea la băncile din străinătate de fonduri secrete apreciabile), industriaşul a profitat de plecarea, în acelaşi an 1946, într-o delegaţie economică în străinătate şi nu s-a mai întors. Welcome to America: cu şi fără probleme Malaxa se va îndrepta spre SUA, unde va solicita rezidenţa permanentă, în baza procedurilor Legii americane privind persoanele strămutate. Se vor ivi, însă, piedici serioase, la care, probabil, nu se aştepta. Concret, din partea unor cercuri americane, inclusiv de presă, i se aduc acuzaţii, de care nu era deloc străin vechiul său rival Max Auschnitt, pri