Zoom Despre autor
Zoe Petre este istoric, publicist şi om politic. Profesor universitar de istorie antică, epigrafie greacă şi latină, Zoe Petre a fost decan al Facultăţii de Istorie, dar şi profesor asociat la universităţi cu renume din Franţa, SUA şi Marea Britanie
Legătura dintre o masă îmbelşugată şi zilele de sărbătoare e veche de când lumea. Nu ştim, dar putem bănui că strămoşii noştri îndepărtaţi din peşteri se străduiau să vâneze câte un căprior, dacă nu chiar un mamut, pentru sărbătoarea închinată cine ştie cărui Zeu al Vânătorii. Ştim oricum că strămoşii noştri mai apropiaţi din Antichitate celebrau orice sărbătoare închinată lui Zeus sau lui Apollon, lui Saturn sau lui Marte, cu sacrificii animaliere abundente, ceea ce înseamnă şi că participanţii puteau să mănânce carne de vită din plin.
Într-adevăr, principala sursă de carne proaspătă de animal domestic, în primul rând de vită, nu este piaţa, ca în vremurile mai apropiate de noi, ci jertfa.
Atâta vreme cât posibilităţile de păstrare a cărnii erau extrem de reduse, era mult mai uşor să împarţi cu vecinii un porc sau o oaie proaspăt tăiată, ori o vită cu toată cetatea, pentru ca, în schimb, să primeşti la rândul tău carne când vecinii vor tăia un animal.
Vita e un animal foarte scump, şi sub aspectul costurilor (păşunea pentru o cireadă ocupă suprafeţe de teren cu mult mai întinse decât echivalentul lor în cereale sau legume), şi sub aspect emoţional. Atenienii spuneau că boul le e frate, şi puneau în scenă anual Bouphonia („uciderea boului”) – un simulacru de proces, în care preotul care săvârşise sacrificiul era acuzat pentru uciderea animalului, acesta dă vina pe fecioarele care au adus apa pentru ascuţirea cuţitului sacrificial, ele arată către cei care l-au ascuţit.
Până la urmă, vinovat este găsit chiar acest cuţit ritual, machaira, care ucisese animalu