Scandalul arestării şi încarcerării lui Max Auschnitt a atins prin ricoşeu şi guvernul condus de generalul Ion Antonescu. Hotărârea industriaşului de a-şi dona, din închisoare, averea statului român avea să-i pună pe jar pe miniştri. Miza era controlul uneia dintre cele mai mari societăţi siderurgice din România: Titan-Nădrag-Călan. Dar cum să accepţi donaţia, fără ca ea să arate şi să sune a şantaj? Modalitatea prin care statul român putea să accepte donaţia lui Auschnitt a fost dezbătută în mai multe Consilii de Miniştri după învestirea guvernului Antonescu. La Arhivele Naţionale, în Fondul Max Auschnitt, se păstrează, de pildă, stenograma Consiliului de Miniştri din 21 ianuarie 1942, iar documentul redă întocmai frământările executivului privind această chestiune. Donaţie cu aspect de şantaj Principalul impediment în acceptarea donaţiei industriaşului Max Auschnitt era reprezentat de statutul juridic al acestuia. Concret, Auschnitt era, la acea dată, încarcerat în urma procesului din 1940.O acceptare a donaţiei şi apoi o eventuală eliberare a lui ar fi mirosit a şantaj; iar guvernul Antonescu se ferea de potenţiale acuze în această direcţie. Situaţia era îngreunată şi de cererea de revizuire a sentinţei, depusă de Auschnitt. Se adăuga aici şi fragmentarea excesivă a acţionariatului societăţii; deşi Max Auschnitt deţinea pachetul cel mai mare de acţiuni, acesta nu era majoritar. Mai mult, o parte dintre marii acţionari erau persoane care nu aveau cetăţenia română sau erau reprezentate de societăţi internaţionale financiare care îşi apărau cu îndârjire drepturile şi interesele. Şedinţă cu scântei La şedinţa din 21 ianuarie 1942 au participat Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi cel care va conduce „consfătuirea”, generalul Nicolae Stoenescu – ministrul Finanţelor, Constantin Stoicescu – ministrul Justiţiei, Alexandru Ottulescu – guv