Tu ce război ţi-ai dori în 2011? După cum am fost informaţi încă din prima zi a anului, avem o ofertă foarte variată. O nucleară în peninsula coreeană, sau poate un atac pe scară mare în Iran. A, da! Şi în Coasta de Fildeş e loc de un măcel. Ori poate ceva mai modern, o confruntare cibernetică?

De când suntem pe acest pământ ne batem ca chiorii. Ne rupem carotidele unii altora, ne scoatem mațele afară și ne ciopărțim membrele cu frenezie. În numele unui Dumnezeu, al unui rege sau al unei idei. Niciodată pentru noi înșine. Mereu pentru altcineva sau altceva. Și, deși am trecut pe lângă sfârșitul omenirii de câteva ori - numai în ultimul secol am avut parte de „două mondiale" și unul „rece" - nu ne învățăm minte. Tânjim ca niște lupi hămesiți după război. Îl punem în lumea virtuală și îl oferim copiilor noștri drept mijloc de relaxare. Facem afișe mari cu tancuri, rachete ori supersonice pe care le lipim de pereți. Şi ori de câte ori niște deștepți descoperă o armă mai mortală, mai fatală, o publicăm în capul ziarului.

Din spatele calculatorului războiul ni se pare o joacă. Dacă nu l-am trăit măcar o secundă, ni se pare măreț, creator de eroi. Măcelurile n-au dat niciodată naștere la ceva. Moartea nu e înălțătoare. Sacrificiul vieții pentru o „cauză nobilă" este o invenție ordinară a celor ce au manipulat și vor manipula lumea și de acum încolo. Pentru că niciun răboi n-a fost pornit și purtat pentru oamenii de rând. Nu va fi niciodată așa. Mereu, la mijloc există un interes economic ori de putere a unui grup restrâns de indivizi. Restul, noi, suntem carne de tun.

Dacă ne e „dor" de-un război, dacă dorim să simțim „fiorii eroismului", nu e nevoie să invocăm unul nou în anul ce a venit. Câteva pagini din Sven Hassel ori câteva secvențe din filmul „Black Hawk Down" ne pot șterge ideea prostească din minte că moartea și distrugerea sunt „cool". „Cool" este