Odată cu înaintarea în vârstă, ovulele îmbătrânesc şi pot fi fertilizate mai greu, precizează medicii ginecologi
Medicii britanici de la Colegiul Royal de Obstetrică Ginecologie susţin că cel mai bun moment pentru a deveni mamă este în intervalul 20 - 35 de ani, informează "The Guardian". Potrivit dr. Tony Falconer, directorul instituţiei, fertilitatea începe să scadă odată cu înaintarea în vârstă, iar după 38 de ani şansele de a rămâne însărcinată se reduc drastic. Acest lucru este cauzat de faptul că ovulele îmbătrânesc şi pot fi fertilizate mai greu, precizează medicul.
Specialistul adaugă că, odată cu înaintarea în vârstă, şi rezultatele tratamentelor de fertilizare scad. Astfel, rata de succes a fertilizării in vitro la femeile sub 35 de ani este de 25-28 la sută. La peste 40 de ani, această rată scade la 6-8 la sută.
De asemenea, riscul de a face hipertensiune arterială în timpul sarcinii este dublu la mămicile de peste 35 de ani, comparativ cu cele de 20-29 de ani. "Diabetul gestaţional, afecţiune apărută la unele femei în timpul sarcinii din cauza incapacităţii organismului de a secreta insulină în cantităţi necesare pentru a menţine glicemia în limite normale, se întâlneşte mai des la viitoarele mămici trecute de 35 de ani. Afecţiunea este de două sau trei ori mai des întâlnită în rândul acestor femei, decât la cele mai tinere", menţionează dr. Falconer. În plus, studiile recente arată că acest risc este şi mai mare dacă femeia în cauză este supraponderală.
În acelaşi timp, medicul ginecolog spune că după 35 de ani mămicile nasc mult mai frecvent prin operaţie de cezariană, din cauză că travaliul durează mai mult pe măsură ce înaintează în vârstă. "Naşterile prin cezariană sunt de două ori mai dese la femeile trecute de 35 de ani", conchide dr. Falconer.
Odată cu înaintarea în vârstă, ovulele îmbătrânesc şi pot fi fertilizate m