Gazprom a lăsat să se înțeleagă de cinci ori, anul trecut, că România va înlocui Bulgaria în proiectul South Stream, deşi până la urmă conducta va trece tot pe la vecinii de la sudul Dunării. Rusia a promis României că va figura pe harta South Stream, determinând astfel autorităţile de la Sofia să renunţe la pretenţii.

Sub semnul estimărilor potrivit cărora consumul de gaze naturale în Europa va cunoaşte o creştere uriaşă în următoarele decenii, guvernele şi companiile au fost impulsionate să aloce miliarde de euro pentru proiecte-gigant de transport al gazelor dinspre ţările bogate în resurse (precum Rusia şi cele din Orientul Mijlociu) spre statele energofage, dezvoltate şi în curs de dezvoltare, din Uniunea Europeană.

Citeşte şi Cât mai rezistă Ucraina în faţa Gazprom?

Oprindu-ne doar la prognozele Eurogas, organizaţie europeană de profil, cererea totală de gaze în cele 27 de state comunitare va creşte cu 32% la orizontul anilor 2030, la 637 de miliarde de metri cubi pe an, de la 483 de miliarde în 2009.

Dintre marile proiecte care speră să profite de setea consumatorilor europeni în următorii ani amintim Nabucco, South Stream, Nord Stream sau White Stream. Ideea unui gazoduct care să lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagră a fost conturată în anul 2002, dar a căpătat un potenţial deosebit mai ales după iarna 2005-2006.

Atunci, în urma unui conflict comercial dintre Moscova şi Kiev, a devenit acută necesitatea unei rute care să ocolească Ucraina, în drumul spre consumatorii europeni. Aceasta în condiţiile în care 25% din gazele europenilor sunt ruseşti, iar 80% din acestea trec prin Ucraina.

Astfel că Gazprom, gigantul rusesc de stat, şi italienii de la Eni au pus bazele unei companii de proiect pentru realizarea ­South Stream, urmând apoi un val de memorandumuri de înţelegere cu Bulgaria, Grecia, Serbia