Treisprezece grupuri industriale germane, austriece, olandeze, franceze şi cehe au cerut Comisiei Europene să sancţioneze Ungaria, pe care o acuză că a impus taxe excepţionale marilor investitori străini, scrie cotidianul german Die Welt, în ediţia on-line de duminică.
Într-o scrisoare de 15 pagini adresată pe 15 decembrie preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şefii respectivelor grupuri cheamă executivul comunitar să exercite presiuni asupra Ungariei - care a preluat la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Celor 27 - pentru a renunţa la decizia de a impune „poveri financiare injuste”.
Aceste taxe, afirmă Deutsche Telekom, au costat filiala sa ungară Magyar Telekom 100 milioane de euro suplimentari în 2010.
Printre grupurile semnatare se numără RWE, E.on, Deutsche Telekom (Germania), CEZ (Cehia), OMV (Austria), ING şi Aegon (Olanda), AXA (Franţa).
Sursa: Agerpres