La ceasul cand ni se termina golurile din stomac din 2010 si ne angajam sa umplem locul cu unele noi, si mai pline de framantari, de intrebari si raspunsuri la intrebarile de-acum cinci ani, cand nu ne imaginam ce inseamna sa-I cerem lui Dumnezeu sa nu ne dea cat putem duce, si sa primim, apoi sa ne simtim coplesiti, gandurile imi pleaca in cautarea tarii mele.

Si cu riscul de a fi considerat patetic, slab de minte, voievod peste frustrari si mester in a justifica impostura, am scris o rugaciune.

Inainte, insa, ma inclin in fata tuturor celor care cugeta cu buna-credinta si au convingerea ca Romania nu se afla la capatul drumului, ci la inceputul lui. Ca diversitatea de opinii inseamna democratie, iar convingerea nu poate fi impuscata cu alta convingere. In numele spiritului liber, tuturor celor care nu si-au pierdut speranta, si iubesc acest popor pana la durere, le marturisesc respectul meu profund.

Da-ne, Doamne, inspiratie sa-Ti cerem minte, uitand ca suntem cei mai destepti! Cand nu avem puterea sa ne deschidem gandul, umple-l de lumina si sopteste-ne s-o urmam. Pentru ca numai miscarea este calea spre bine, iar lenea o reteaza.

Da-ne, Doamne, degete sa scriem si in somn numele tarii nostre, pentru a avea dimineata, cand deschidem ochii, dorinta de-a o lua cu noi la serviciu! Asa, tinand-o de mana, ne vom obisnui cu ea si pericolul s-o abandonam va pieri.

Da-ne, Doamne, puterea de-a rosti cu voce tare gandul care ne sperie: acela ca suntem patrioti indiferent de cata lehamite s-a scurs in jurul singurei certitudini a demnitatii noastre.

Da-ne, Doamne, dorinta de iubire pentru cel care ne ocaraste, si forta de-a i-o spune in fiecare zi, pana cand zidul ridicat in fata aparentei va cadea si vom putea sa ne unim gandurile pentru ca incepand de astazi sa fim unul.

Da-ne, Doamne, rabd