În ultima lună, CNA a eliberat licențe pentru două noi posturi de televiziune cu profil turistic, aflate în ograda unor oameni de afaceri cu dare de mână. Ambele proiecte vor fi lansate în 2011.
Din cele 17 licențe audiovizuale (televiziune terestru și satelit) acordate în România în 2010, două sunt pentru posturi de turism, domeniu de nişă cu o dezvoltare notabilă înainte de criză. Acum, o investiţie de acest gen nu se justifică sută la sută, mai ales că audienţele înregistrate de posturi similare aflate deja pe piaţă (de exemplu, Travel&Living și Travel Channel) au o medie zilnică de 0,1-0,2 puncte de rating și un market share de 1% (în traducere, 10.000-15.000 de telespectatori, ca medie zilnică).
Încrezători că turismul se va dezvolta în următorii ani, dar şi în conformitate cu gustul românilor pentru călătorii şi vacanţe, Laurențiu Megelea, un antreprenor prahovean, și Ilias Papageorgiadis, un businessman grec cu afaceri imobiliare, au decis să investească în proiecte de televiziuni de turism.
Lansări iminente și lansări amânate
Travel Mix Channel, aparținând companiei Mixmontan, care include o reţea media deţinută de Megelea (Televiziunea Valea Prahovei, Ziarul Valea Prahovei, postul de radio Best FM), se va lansa la jumătatea lunii februarie și va fi disponibilă în rețelele de cablu tv, platforme DTH şi internet.
„Investiția, până în acest moment, este de 150.000 de euro, urmând ca la jumătatea anului viitor să investim alte 900.000 de euro, iar în primii trei ani să derulăm investiții de cinci milioane de euro în echipamente HD și programe“, anunţă Laurențiu Megelea. Potrivit acestuia, cei mai mulţi clienți publicitari vor fi din turism, dar și din segmentele auto și comunicații.
Tot în 2011 se va lansa și Tourism Tv, aparținând lui Ilias Papageorgiadis. Acesta a primit și licența pentru Imobiliare Tv, post care se va d