Anul 2011 începe cu noi scumpiri, cauzate de majorarea accizelor, cu taxe auto mai mari, atât pentru autoturisme, cât şi pentru autovehiculele pentru transportat mărfuri, dar şi cu reducerea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, concomitent cu introducerea de contribuţii la asigurările de sănătate pentru pensiile de peste 740 lei. Veşti bune vin pentru bugetari, care vor recupera 15% din sumele tăiate, precum şi pentru cei a căror leafă este salariul minim brut, care creşte la 670 de lei.
Astfel, de la 1 ianuarie, accizele la benzina fără plumb şi motorină vor fi majorate cu peste 3%. Acciza la benzina fără plumb va creşte de la 452 euro pe tonă la 467 euro pe tonă (plus 3,3%), iar cea la motorină se va majora de la 347 euro pe tonă la 358 euro pe tonă (plus 3,17%). Acciza pentru benzina cu plumb va rămâne nemodificată, la fel şi accizele pentru alcool şi băuturile alcoolice.
Şi accizele la ţigări şi cafea ar urma astfel să crească.
Taxa de poluare auto va creşte, de la 1 ianuarie 2011, în medie, cu 45-50%, în funcţie de vechime şi puterea maşinii.
Modificările taxei auto prevăd aplicarea acesteia de la 1 ianuarie 2011 şi pentru maşinile Euro 5, cuantumul taxei fiind între 40 de euro, pentru o maşină cu motor de 1.100 cmc şi o vechime de doi ani, şi 1.867 euro, în cazul unei maşini noi de 4.200 cmc.
Pentru motorizările mici, de 1.100 cmc, taxa se situează între 40 şi 50 de euro (mai mare pentru maşinile noi), pentru cele cu motoare de 1.150 cmc - între 57 şi 73 de euro, iar pentru cele de 1.200 cmc - între 54 şi 76 de euro, în funcţie de vechimea maşinii.
Spre exemplu, în cazul unui automobil nou Dacia Sandero cu motor de 1,2 litri, cu un preţ de 7.500 de euro, taxa auto va fi de 76 de euro.
La motorizările de 1.400 cmc, taxa variază între 108 şi 130 de euro, la 1.461 cmc - între 174 şi 220 de euro, iar la 1.598 d