Premierul ungar Viktor Orban este la putere din aprilie anul trecut
Măsurile luate de guvernul ungar în sensul întăririi controlului asupra presei şi a transferului activelor fondurilor private de pensii pun pe jar partenerii din UE ai Ungariei chiar în contextul în care ţara est-europeană preia preşedinţia rotativă a blocului, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.
În cele şapte luni de când a preluat puterea în Ungaria, primul-ministru Viktor Orban a introdus suprataxe pentru o serie de industrii, a redus prerogativele Curţii Constituţionale, a naţionalizat practic fondurile private de pensii şi a instalat aliaţi ai partidului de guvernământ Fidesz la conducerea a cel puţin patru instituţii independente.
Acţiunile lui Orban şi ale partidului Fidesz au stârnit reacţii publice critice din partea Marii Britanii, Germaniei şi Luxemburgului, ministrul de externe al ţării din urmă întrebându-se în mod public dacă Ungaria merită să conducă UE.
Comisia Europeană a criticat la rândul său măsurile respective, precum şi legea privitoare la presă adoptată luna trecută, ce dă putere unui nou consiliu, ai cărui membri sunt desemnaţi de partidul Fidesz, să amendeze sau să închidă ziare sau televiziuni private.
"Guvernul trebuie să acţioneze acum pentru a reface imaginea Ungariei la nivel internaţional", a declarat Tamas Vahl, preşedinte al Camerei Germane de Comerţ din Budapesta, citat de Bloomberg. "Aceste decizii, care contravin spiritului democraţiei, riscă să transforme Ungaria în oaia neagră a Uniunii", a declarat Laszlo Kovacs, fost comisar european şi membru al partidului socialist.
Orban însă este decis să reziste presiunilor de schimbare a legii media, spunând că aceasta este înţeleasă greşit de străinii care nu cunosc situaţia internă a Ungariei. Orban spune că politicile sale vor impulsiona economia, permiţând Ungariei să-şi reducă