Anul astronomic 2011 începe spectaculos cu cea mai importantă eclipsă de Soare vizibilă din România din următorii 15 ani. Evenimentul poate fi urmărit mâine dimineaţă şi la Planetariul din Baia Mare.
Fenomenul va putea fi văzut mâine dimineaţă din mai toate oraşele importante din Europa, iar în Baia Mare va începe la ora 09: 09. Maximul eclipsei va avea loc la ora 10:34, atunci când 78% din discul solar va fi eclipsat de Lună. „Trebuie să fim foarte atenţi atunci când urmărim eclipsa. Este total contraindicat să privim Soarele fără a ne proteja ochii. Dacă privim cu ochiul liber sau mai rău, prin binocluri, lunete sau prin oricare asemena aparat, putem orbi fără să realizăm acest lucru, deoarece retina nu are senzori ai durerii", a explicat Ovidiu Ignat,şefului secţiei Planetariu din Baia Mare.
Pe toată durata desfăşurării eclipsei, Planetariul Baia Mare le va pune gratuit la dispoziția celor ce doresc să observe fenomenul ochelari pentru eclipsă şi filtre adecvate, astfel încât evenimentul astronomic să poată fi văzut în condiții de siguranță.
Următoarea eclipsă în România, doar în 12 august 2026
În timpul eclipsei de mâine dimineaţă, Soarele va fi eclipsat în proporţie de 70-80%. „Acest fenomen va fi unul dintre cele mai importante din următorii 15 ani, având în vedere că următoarea eclipsă de Soare se va produce pe teritoriul României abia în 12 august 2026", a precizat Ovidiu Ignat.
Eclipsa de Soare din 4 ianuarie face parte din seria Saros 151, fiind a 14-a eclipsă din cele 72 ale seriei. „Prima eclipsă a acestei serii a avut loc pe 14 august 1776 în apropierea Cercului Polar de Nord, iar ultima se va produce în anul 3056 dincolo de Cercul Polar de Sud", a explicat şeful Planetariului.
Maximul eclipsei se produce în nordul Suediei, dar va putea fi observată în condiţii excelente şi din Madrid, Londra