Demersurile României şi Bulgariei în vederea undei verzi pentru spaţiul Schengen se desfăşoară, de acum, sub “umbrela” Budapestei.
Ungaria a preluat, de la 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene. Asta înseamnă că premierul Viktor Orban şi principalii miniştri din guvernul său vor media şi coordona principalele acţiuni ale Bruxellesului până în luna iunie.
Sloganul preşedinţiei ungare este “O Europă unită”, iar agenda următoarelor şase luni arată că va fi nevoie, din plin, de unitate şi consecvenţă la nivelul celor 27 de state membre. În afară de începerea delicatelor negocieri asupra bugetului european pentru 2014-2020, de integrarea romilor şi de datoria publică a statelor din zona euro, Budapesta are de administrat şi eventuala extindere a spaţiului Schengen, la care România şi Bulgaria se aşteaptă să adere în luna martie. Ungaria a anunţat că susţine eforturile celor două state şi că intrarea lor în Schengen este una dintre priorităţile sale. Fapt justificabil şi dacă ţinem cont că aceasta ar însemna o mai mare libertate de mişcare inclusiv pentru maghiarii de pe teritoriul României.
Ambiţioasa agendă a Ungariei este pusă însă sub semnul întrebării la nivel european, comentează Bloomberg, preluat de Mediafax. “În cele şapte luni de la venirea la putere, Viktor Orban a aplicat taxe retroactive, încălcând Constituţia, a restrâns prerogativele Curţii Constituţionale, a naţionalizat practic fondurile private de pensii şi a numit apropiaţi ai partidului de guvernământ la conducerea a cel puţin patru instituţii independente, inclusiv a biroului de audit”, comentează sursa citată.
Demersurile României şi Bulgariei în vederea undei verzi pentru spaţiul Schengen se desfăşoară, de acum, sub “umbrela” Budapestei.
Ungaria a preluat, de la 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene. Asta înseam