TABLETA LUI SIMIRAD Mergind spre casa, meditez la problemele grele pe care le ridica "banul". Eram sigur ca Mitica, in conditiile lagarului socialist, ar fi fost un casnic model. Un om de casa, cu nevasta si copii, care ar fi trait bucuria tihnei oferite de o familie armonioasa. Avionul de Iasi, cracanat pe locul de parcare, asteapta pasagerii. Acestia se uita atent la matahala si cerceteaza eventualele scurgeri de ulei, placute dezlipite, suruburi lipsa. Cine stie? Nu ca le-ar fi fost frica, dar acum fiecare se gindea la trecerea in anul 2011 si nerabdarea de a ajunge mai repede acasa crea un soi de agitatie muta. Erau nerabdatori cu totii (sau aproape cu totii) sa revina in familie sa se bucure impreuna cu ai lor de inchierea anului 2010. O stewardesa zimbareata invita politicos pe cei care ajung la avion. Ma asez pe locul meu si sint surprins ca centura de siguranta inca imi poate incolaci mijlocul. Fiecare isi pune bagajul de mina si uneori haina in locul special amenajat, se aseaza comod si se pregateste de decolare. Deja o elice incepe sa se invirta, la inceput mai timid, apoi intr-un iures zgomotos. Cind a prins destula forta, incepe s-o imite si cealalta elice, care devine si ea nervoasa rau. Privesc pasagerii din avion si, surprinzator, il vad pe Mitica Vasilescu, total absorbit de conversatia cu o duduca roscata si frumusica foc. Imi caut alta tinta pentru ochi, dar, ca naiba, revin la Mitica. Observ niste chestii abia perceptibile, un sarut pe urechiusa, un cot usor apasat pe un sin si o minuta mingiind usor piciorul dinspre genunchi spre... mai sus. Mitica era om insurat, cu baiat student si cu chelie data cu ceara de parchet si parca lustruita. Ma indrept mintal spre "declaratia de avere" si imi amintesc de faptul ca omul are cheag, nu gluma. - Asa mai merge, concluzionez rautacios. Bobocul acela de fetita trebuie sa aiba o motivatie, alta decit "berbant