Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Benazir Bhutto: O femeie – lider într-o ţară dominată de bărbaţi

Publicat in Romania Libera, luni 3 ianuarie 2011 ·

O viaţă dictată de curaj, dar urmărită de tragedie- această este povestea lui Benazir Bhutto, prima femeie aleasă ca premier al Pakistanului. În această ţară condusă şi dominată de bărbaţi, ea a reuşit să se impună în faţa tradiţiei şi a devenit o figură politică importantă care a câştigat dragostea şi susţinerea poporului său.

La sfârşit, însă nici Benazir nu a putut să evite destinul marcat de tragedie a familiei sale, iar în 27 decembrie 2007 a fost ucisă într-un atentat sinucigaş în momentul în care pleca de la un miting în cadrul campaniei pentru alegerile legislative din 2008.

Fiica fostului premier Zulfikar Ali Bhutto şi a unei iraniene de origine kurda, Benazir Bhutto a ocupat funcţia de Prim Ministru al Pakistanului de două ori în anii `90. Ea este cunoscută în toată lumea datorită curajului cu care a susţinut democraţia într-o ţară care a petrecut cea mai parte a existenţei sale sub regimuri militare.

Chiar şi după trei ani de la evenimentul tragic, amintirea lui Benazir este vie în inima oamenilor din Pakistan care îi comemorează cu tristeţe în fiecare an moartea. În decembrie 2010, Benazir Bhutto a primit un ultim omagiu chiar şi la nivel internaţional, pentru că doi regizori americani au realizat un documentar despre viaţa femeii care a riscat totul pentru a se devota politicii. Filmul urmăreşte evoluţia lui Benazir- "unul dintre cele mai complexe şi mai fascinante personaje din vremurile noastre.”

Un vis dus mai departe

Benazir Bhutto s-a născut într-o familie bogată, care a jucat un rol important pe scena tumultoasă a politicii din Pakistan. Membrii familiei Bhutto au influenţat direcţia în care se îndrepta ţara, reuşind să devină o dinastie dominantă cu putere asupra politicii. Datorită influenţei de care se bucura, familia a fost constant atacată de intrigile puterii, astfel Benazir şi-a petrecut majoritatea vi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, anunță spitalul unde e internat. Fostul președinte a fost operat din nou astăzi

HotNews acum o ora
Intervenția chirurgicală la care a fost supus Ion Iliescu a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionesc

Cod galben de caniculă. HARTA zonelor în care temperaturile vor depăși 35 de grade

HotNews acum o ora
Temperaturi ridicate şi disconfort termic, prognozate de meteorologi, miercuri, în patru judeţe. Valul de căldurăe se va extinde joi în jumătate de ţară, inclusiv în Capitală, fiind emis un cod galben de caniculă. Miercuri, în intervalul orar 12 – 2

MAE confirmă agresiunea asupra unei diplomate românce în Rusia. „A părăsit teritoriul Federației Ruse”

Gandul acum 42 minute
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu confirmă agresiunea unei diplomate de origine română, angajată a reprezentanței Uniunii Europene în Rusia. Episodul s-a petrecut la Vladivostoc. Hurezeanu spune că aceasta a părăsit teritoriul rus. Întrebat, după

România rămâne un aliat hotărât în NATO a declarat Nicușor Dan

Mediafax acum 37 minute
„Marcăm astăzi un moment cu semnificație strategică: cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, o structură-cheie în arhitectura de apărare a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și un pilon de stabilitate pe

Cetățenii iranieni, îndemnați de autorități să-şi şteargă WhatsApp de pe dispozitive

Adevarul acum 56 minute
Televiziunea de stat iraniană a îndemnat oamenii să-şi şteargă aplicaţia WhatsApp de pe smartphone-urile lor, susţinând fără dovezi concrete că aceasta colectează informaţii despre utilizatori pentru a le trimite Israelului.

Comisia Europeană şi-a prezentat planul de a interzice gazul rusesc până în 2027 şi are în vizor şi petrolul

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a prezentat marţi în detaliu măsurile pe care intenţionează să le ia pentru a interzice importurile de gaz rusesc în Uniunea Europeană până la sfârşitul anului 2027 şi pentru a depăşi veto-urile Ungariei şi Slovaciei în cadrul celo

Kelemen Hunor: Rotativa este o greşeală fundamentală, a falimentat România

Mediafax acum o ora
„Rotativa este o greşeală fundamentală. Fiindcă a arătat ce se poate da din rotativă. Strategic, în 2022, 3, 4, rotativa a falimentat România. Premierul nu are autoritatea necesară, mai ales cum se apropie spre deadline-ul mandatului şi, din acel mo

Tanczos Barna: Cel târziu mâine dimineaţă va fi gata pachetul fiscal/ Astăzi, coaliţia va trebui să se uite pe el şi să ia decizia finală/ În ultimele două săptămâni, am pus pe masă toate variantele de majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli

News.ro acum o ora
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, miercuri, înaintea unei noi runde de negocieri, că cel târziu joi dimineaţă va fi gata pachetul fiscal şi va fi prezentat la EcoFin. Tanczos spune că astăzi, coaliţia va trebui să se uite

Trump va prelungi termenul limită pentru vânzarea TikTok pentru a treia oară

BusinessMagazin acum 2 ore
Preşedintele SUA, Donald Trump, va prelungi termenul limită pentru vânzarea TikTok, a anunţat Casa Albă. Este a treia prelungire a termenului impus de liderul american. Noul termen va expira în luna septembrie.

MAE anunță repatrierea asistată a unui grup de 40 de români din Israel

Ziua Constanta acum o ora
În contextul intensificării atacurilor armate dintre Statul Israel și Republica Islamică Iran, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, urmare demersurilor Celulei de Criză a MAE, activată în noaptea de 12 spre 13 iunie 2025 de către minis

Vremea

București
acum

27°
mie.

18°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

15°/28°
joi

17°/28°
vin.

15°/21°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

27°
mie.

19°/27°
joi

18°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

14°/27°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°