Firma Rosal a încheiat un nou contract pentru servicii de salubritate cu Primăria Ploieşti, după ce în 17 decembrie societatea anunţase că renunţă la contractul pe care îl încheiase cu autorităţile, deşi avea dreptul de prelungire a activităţii cu patru luni şi jumătate, informează Mediafax.
Potrivit administratorului public al municipiului Ploieşti, Sanda Toader, Rosal Grup a semnat un nou contract cu Primăria Ploieşti în urma negocierilor care au avut loc săptămâna trecută, contractul urmând să intre în vigoare după ce tarifele propuse de societatea de salubritate şi acceptate de comisia de negociere vor fi aprobate în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Ploieşti, care va avea loc pe 6 ianuarie.
La negocierile care au avut loc în ultima săptămână a anului trecut au participat Rosal Grup, societate fondată de deputatul PDL Silviu Prigoană, şi Vitalia Servicii pentru Mediu, fostă Veolia Servicii pentru Mediu, membră a grupului francez Veolia.
După deschiderea ofertelor, cele două firme au prezentat notele de fundamentare pentru tarife. Reprezentanţii Vitalia Servicii pentru Mediu au depus această notă de fundamentare la registratura Primăriei Ploieşti după ora limită stabilită de primărie în acest sens, motiv pentru care societatea a fost descalificată. Astfel, Rosal Grup a încheiat un nou contract cu Primăria Ploieşti, pentru o perioadă de şase luni.
Rosal Grup a avut contract pentru servicii de salubritate încheiat cu Primăria Ploieşti la 1 aprilie 2010, în urma unei negocieri la care au participat patru firme. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de nouă luni, fiind valabil până la 31 decembrie 2010, cu drept de prelungire încă patru luni şi jumătate. Cu toate că ar fi avut dreptul să prelungească contractul, reprezentanţii Rosal Grup au notificat, în 17 decembrie 2010, Primăria Ploieşti că nu mai doresc prelungirea contractulu