Dacă azi, 3 ianuarie, te afli într-un instrument de transport al RATB şi spui cuiva cu care stai-mergînd, împreună: „Uite că ninge!”, fiindcă vezi că a (re)început să ningă, e posibil să te trezeşti că provoci o dezbatere în jur. „Aşa ne trebuie!”, „Nu-i mai ajunge lu Prigoană!”, „Scoteţi-l pe Crin să dea la zăpadă!”, „Ce, bă, v-aţi învăţat cu elicopteru?”
Descoperi, printre bărbaţi, un arţag bahic la cine, după aspect, nu te-ai aştepta, cu damful de băutură aferent, şi, printre femei, o posomoreală de după petrecere, cuantificabilă în farfurii spălate de nu mai ştiu cîte ori şi în aerisirea zadarnică a apartamentului, să dispară mirosul de fum de ţigară. Brusc, instrumentul de transport, se transformă într-o anexă a locuinţei fiecăruia. Dacă te nimereşti şi în preajma vreunui boschetar, care se simte în autobuz ca acasă şi stă pe scaun, îl vezi că se poartă ca o gazdă care moderează dezbaterea. Şi fîlfîie duhnitor din braţe. „Un căcat! Ai casă, ai de toate?! Un căcat!”
Dacă persoana împreună cu care călătoreşti e o femeie – cazul meu – persoana te fulgeră cu privirea: adică nu puteai să vorbeşti mai încet? Sau să taci? (Mai degrabă să taci!) N-ar mai fi decît vreo cîteva staţii pînă acasă, dar persoana te strînge de braţ şi porneşte spre uşa din mijloc, împinsă de un presentiment. Că dezbaterea s-ar putea sparge în capul vostru. Te dai jos din autobuz uşor indispus. Călcaţi amîndoi în balta maronie dintre trotuar şi oferta RATB-ului. În aşteptarea următoarei oferte, persoana te consolează irezistibil: „Nu-ţi place cum ninge?!”
Dacă azi, 3 ianuarie, te afli într-un instrument de transport al RATB şi spui cuiva cu care stai-mergînd, împreună: „Uite că ninge!”, fiindcă vezi că a (re)început să ningă, e posibil să te trezeşti că provoci o dezbatere în jur. „Aşa ne trebuie!”, „Nu-i mai ajunge lu Prigoană!”, „Scoteţi-l pe Crin să dea la zăpadă!”,
