Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiovenii îşi vor putea plăti taxele şi impozitele pe 2011 doar după 10 ianuarie din cauza unei "probleme tehnice"

Publicat in Adevarul, luni 3 ianuarie 2011 ·

Zeci de oameni care au vrut să scape de grija impozitelor pe anul acesta au fost sfătuiţi să revină la ghişee după 10 ianuarie.

Direcţia de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei nu a putut primi banii oamenilor pentru că nu a fost încă implementat softul pentru anul 2011. „În fiecare an îmi plătesc absolut toate taxele înainte de 15 ianuarie, că nu îmi place să mă ştiu dator. Cred că au stat şi au băut cafele de trimit lumea acasă”, a spus Pătru Cârciumaru (foto jos), unul din contribuabilii de la coadă. „Am o zi liberă şi am vrut să le plătesc acum pe toate, că nu mai apuc, dar au refuzat să îmi primească banii. Nu ştiu ce au păzit până acum, ca să nu mai vorbesc de faptul că am stat 20 de minute la coadă ca să aflu că nu pot plăti. Puteau măcar să pună un afiş”, ne-a spus una dintre persoanele care s-au întors dezamăgite de la ghişeu. Lucrătorii de la Impozite şi Taxe nu au primit bani decât pentru plata amenzilor şi impozitelor pe 2010.

10% reducere pentru impozitele plătite integral

Conducerea Direcţiei de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova a precizat că taxele se vor putea plăti doar după 10 ianuarie, atunci când softul instituţiei va fi pregătit să primească impozitele pe anul 2011. „Este o problemă tehnică pentru că deocamdată se implementează noile sume. Aşa se întâmplă în fiecare an. Avem peste 100.000 de roluri la persoane fizice şi alte câteva mii la persoane juridice aşa că va mai dura. Oamenii pot veni la ghişeele noastre după 10 ianuarie”,a spus Sorin Marcu, directorul DIT. Ca în fiecare an, persoanele care îşi vor plăti integral obligaţiile către primărie până la 31 martie vor beneficia de o reducere de 10% din cuantumul sumelor datorate.

Cuantumul impozitelor nu s-a modificat faţă de anul 2010, singura schimbare fiind adusă doar de taxa de parcare. Dacă până acum erau percepute taxe diferite, în funcţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 23 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 5 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°