Preşedinţii consiliilor judeţene din Harghita, Covasna şi Mureş şi-au depus, luni, la Consulatul General al Ungariei de la Miercurea Ciuc, documentele pentru obţinerea cetăţeniei maghiare, potrivit Agerpres.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, însoţit de soţie, omologul său din Covasna, Tamas Sandor, alături de soţie şi cei trei copii, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edit-Emőke, au completat timp de aproape o oră toate cererile necesare depunerii dosarului pentru obţinerea cetăţeniei maghiare.
Evenimentul a stârnit un interes mare în rândul jurnaliştilor din presa locală, centrală sau străină, un număr ridicat de ziarişti fiind prezenţi la sediul reprezentanţei diplomatice.
După depunerea documentelor, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că este emoţionat, dar şi onorat că a putut să solicite cetăţenia ungară. ''Este un drept şi o modalitate prin care se declară apartenenţa la naţiunea maghiară, chiar dacă suntem despărţiţi de graniţe'', a susţinut acesta.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a afirmat că nu a cerut cetăţenia maghiară atunci când a locuit la Budapesta, timp de cinci ani, ci a solicitat-o în România. ''Vrem să fim cetăţeni maghiari în Secuime, aici vrem să trăim şi să muncim'', a spus acesta.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edit-Emőke, a spus că ''cetăţenia maghiară va fi o dovadă a naţionalităţii şi un act de recunoaştere a faptului că există maghiari şi în alte teritorii din afara Ungariei''.
La sediul Consulatului General al Ungariei din Miercurea Ciuc a venit şi primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este de părere că solicitarea cetăţeniei maghiare este mai mult o chestiune emoţională, şi nu o abordare pragmatică.
''Este un moment pe care îl aşteptăm demult, este m