Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bebeluşii braşoveni sfidează Legea lui Boc

Publicat in Adevarul, luni 3 ianuarie 2011 ·

11 bebeluşi, cinci fetiţe şi şase băieţi, s-au născut în noaptea de 1 ianuarie. Niciuna dintre mămici nu s-a arătat afectată de noile prevederi legale, prin care se micşorează indemnizaţia de creştere.

11 bebeluşi au văzut lumina zilei, la Braşov, în data de 1 ianuarie 2011 şi tot 11 bebeluşi s-au născut şi în ultima zi din 2010. Primul copil care s-a născut la trecerea dintre ani, chiar la ora 24.00, a fost o fetiţă, în greutate de 3 kilograme, care a venit pe lume prin cezariană.

Medicii de la Maternitate spun că o mare parte dintre mamele care nasc în noaptea de Revelion trec prin emoţii mult mai mari decât dacă ar naşte într-o zi obişnuită. „Pentru noi, ca medici, nu este nicio diferenţă, fiindcă lucrăm la fel, doar că ciocnim un pahar la miezul nopţii. Unele mame sunt bucuroase că aduc pe lume bebeluşul la cumpăna dintre ani", a spus dr. Claudia Gabriela Cristescu, de la Maternitatea Braşov.

Mămicile au fost extrem de fericite şi niciuna nu s-a arătat afectate de „noua lege". „Eu am născut în data de 31 decembrie un băieţel, David. A avut la naştere 3,45 de kilograme şi sunt extrem de ferictă. Mai am acasă o fată, în vârstă de 14 ani, şi mi-am dorit un băiat. Aş fi vrut să îl aduc pe lume chiar în noaptea de Revelion, fiindcă tatăl lui e născut pe 1 ianuarie. Soţul chiar mi-a zis să îl ţin până de Anul Nou, dar asta e, ce să-i fac dacă a venit mai devreme. Cât despre legea nouă, pe mine nu mă afectează fiindcă sunt casnică", a spus proaspăta mămică, Iuliana Avram, de 37 de ani, din Rupea.

Pentru mamele care au născut în 1 ianuarie bucuria de a aduce pe lume un copil a fost mai mare decât dorinţa de a-şi devansa sarcina doar pentru a prinde doi ani de concediu de creştere a copilului, după legea veche. „Am născut pe 1 ianuarie, înainte de termen, un băiat. Nici nu mă gândeam şi tocmai de aceea am avut emoţii foarte mari. Este primul copil ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°