Direcţia Finanţelor Fublice Alba are, de astăzi, şef nou. Fostul director executiv, Maria Iacob, a fost înlocuită cu Marius Zinca , adjunct al Administraţiei Finanţelor Publice Alba Iulia.
Numirea lui Marius Zinca la conducerea Direcţiei Finanţelor Publice Alba s-a făcut printr-un ordin semnat de preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Marius Zinca a îndeplinit până acum funcţia de director adjunct la Administraţia Finanţelor Publice Alba Iulia din data de 1 septembrie 2010. Anterior a fost auditor la Biroul de Audit Intern din cadrul Finanţelor Publice Alba.
Maria Iacob a revenit pe funcţie în iulie 2010, în urma unui procces câştigat la Curtea de Apel din Alba Iulia.
Şi fostul director al instituţiei Ştefan Bogin, cercetat penal pentru cumpărare de influenţă de procurorii DNA, se judecă cu ANAF pentru postul pe care l-a pierdut în favoarea Mariei Iacob.
În 14 ianurie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca o cerere prin care Bogin solicită anularea unui act administrativ emis de Ministrul Finanţelor Publice, prin care Maria Iacob a fost repusă în funcţie, după ce Ordonanţa de Guvern 37 din 2009 a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională.
Ştefan Anghel Bogin este cercetat şi a fost arestat preventiv timp de cinci zile în luna noiembrie tocmai datorită încercării de a influenţa decizia unui judecător de la Curtea de Apel Alba Iulia în procesul în care Maria Iacob şi-a recâştigat funcţia.