Cand a murit Madalina Manole, televiziunile au intrat instantaneu intr-o fibrilatie la limita infarctului, care a durat zile intregi.
Jurnalele s-au transformat intr-o imensa editie speciala tanguitoare, beaking news desigur, de la constatarea decesului la pomana, si in care au fost tocate patetic si marunt toate aspectele vietii personale si profesionale a cantaretei. Putin a lipsit sa fie montat un ministudio si in groapa, pentru o ultima astfel de editie speciala.
Cand a murit Adrian Paunescu, un vaiet prelung si unsuros s-a napustit din aceleasi ecrane, cuprinse de aceleasi fibrilatii, cu aceeasi durata. Imi amintesc ca la fel s-a intamplat si cu Laura Stoica. Sunt doar trei exemple, dar lista ar putea continua.
Ei bine, in prima zi a acestui an a plecat dintre cei vii Marin Constantin. Vestea a prins jurnalele, nefiind exilata telegrafic intr-o burtiera, doar datorita saraciei de stiri din aceasta perioada. Chiar si asa, a fost surclasata de distractia de revelion de la noi si de aiurea, dar si de evolutia starii de sanatate a lui Serban Huidu.
Si totusi, Marin Constantin face pentru cultura romaneasca cat toti cei pomeniti anterior la un loc si mult mai mult in plus. Cel putin pentru ca domnia sa a fondat si condus corul Madrigal, declarat in 1992 "bun al patrimoniului universal UNESCO". Macar pentru acest aspect al carierei sale, cu mult mai bogate desigur, ar fi meritat un breaking news si o editie speciala.
Ati vazut vreo imagine macar de la Ateneu, unde a fost depus trupul maestrului sau vreun interviu despre personalitatea celui disparut? Ati auzit macar vreo inregistrare, in amintirea sa, cu corul Madrigal?
Dar, sunt gata sa pun pariu, cel putin jumatate dintre fetele si baietii care tin azi un microfon in mana sau chiar se afla in pozitii importante prin redactii TV n-au auzit in via
