A pledat pentru „sportul minţii". Chiar dacă a consemnat evoluţii mai bune sau mai proaste la diverse competiţii, şahistei Elenei Pârţac nu-i dispare niciodată zâmbetul de pe buze.
Şahul moldovenesc este una din puţinele probe în care sportivii pot obţine performanţe fără a fi promovaţi insistent de mass-media, de antrenori sau părinţi. Elena Pârţac a pus mâna pentru prima dată pe figurile de şah la vârsta de doar patru ani. Născută la Călăraşi, în urma cu aproape 27 de ani, ea era răsfăţata familiei, probabil şi din cauza că este mezina. Tatăl Nicolae, un prosper om de afaceri şi mama Eugenia, medic de specialitate, au avut mai multe „şedinţe de familie", când Lenuţa avea vreo patru anişori, încercând să găsească o pasiune potrivită pentru fiica mai mică. Deoarece actuala performeră avea un fin auz muzical, doamna Eugenia pleda pentru muzică, dorind să o vadă o talentată vioristă, iar tatăl Lenuţei a insistat ca ea să pătrundă în tainele şahului.
„Se vede că tata a fost mai insistent şi eu am ajuns un nume în şahul autohton şi internaţional", spune Lenuţa Pârţac după mai mult de 20 de ani de la prima partidă jucată.
FAMILIA O FACE SĂ SE SIMTĂ COPIL
În comparaţie cu sporturile mobile, şahul predispune la o stare meditativă şi nu crează o luptă sportivă fizică între adversari. Acest lucru îl conştientiza foarte bine Nicolae Pârţac, un mare entuziast al voleiului de prin părţile Călăraşilor. Jocul minţii creează un confort sporit Elenei Pârţac, or liniştea şi echilibrul sufletesc este anturajul care îi convine. „Atenţia şi grija pe care mi-o acordă părinţii, sora Natalia şi fratele Sergiu m-au făcut să mă simt în permanenţă o copilă răsfăţată, chiar dacă am ajuns la aproape 27 de ani. Oricum, naivitatea care mi se citeşte pe faţă este doar o iluzie", s-a destăinuit şahista.
EŞECUL CARE A MOTIVAT-O
Tatăl N
