Acţionarii combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) au aprobat în AGA de săptămâna trecută vânzarea prin licitaţie a Diviziei de Materiale de Construcţii Ramplast din aceeaşi localitate la un preţ de pornire de 31,8 mil. lei (7,4 mil. euro), fără TVA. Acţionarii au mai aprobat scoaterea la licitaţie a mai multor active printre care 30% din acţiunile firmei Protectchim Râmnicu Vâlcea, preţul de pornire fiind de 1,72 mil. lei (0,4 mil. euro), fără TVA. Vânzările vin în contextul în care Oltchim are nevoie de câteva zeci de milioane de euro reprezentând capital de lucru în vederea repornirii secţiei de petrochimie Arpechim pe care a achiziţionat-o de la Petrom la începutul anului 2010. Acţionarii Oltchim au decis să cheme în judecată grupul german PCC, principalul acţionar minoritar al societăţii şi au respins propunerea nemţilor de a-l revoca pe Constantin Roibu din funcţiile de administrator, preşedinte şi director general al Oltchim. Compania este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 55% din acţiuni, în timp ce PCC are 12%. Acţiunile Oltchim au pierdut anul trecut 12%, închizând la 0,203 lei. Compania are o capitalizare de 16,2 mil. euro.
Acţionarii combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) au aprobat în AGA de săptămâna trecută vânzarea prin licitaţie a Diviziei de Materiale de Construcţii Ramplast din aceeaşi localitate la un preţ de pornire de 31,8 mil. lei (7,4 mil. euro), fără TVA. Acţionarii au mai aprobat scoaterea la licitaţie a mai multor active printre care 30% din acţiunile firmei Protectchim Râmnicu Vâlcea, preţul de pornire fiind de 1,72 mil. lei (0,4 mil. euro), fără TVA. Vânzările vin în contextul în care Oltchim are nevoie de câteva zeci de milioane de euro reprezentând capital de lucru în vederea repornirii secţiei de petrochimie Arpechim pe care a achiziţionat-o de la Petrom la începutul anului 2010. Acţionarii Ol