Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul „s-a luptat“ pe final de an să mărească deficitul bugetar

Publicat in Ziarul Financiar, luni 3 ianuarie 2011 ·

Executivul s-a trezit pe final de an în situaţia de împărţi din banii rămaşi în vistierie, după ce în ultimele luni ale anului trecut fusese nevoit să recurgă la acumularea de arierate prin neplata facturilor statului către sectorul privat pentru a se încadra în ţinta de deficit convenită cu FMI.

Bugetul general consolidat ajunsese la sfârşitul lunii noiembrie la un deficit de numai 5,23% din PIB, faţă de plafonul anual de 6,8% asumat în faţa Fondului şi cu aproape un punct sub deficitul din urmă cu un an, statul rămânând cu mai mulţi bani decât anticipa ca urmare a tăierii salariilor din sectorul bugetar cu 25% de la 1 iulie, a majorarării TVA la 24% şi a introducerii unui control mai strict al cheltuielilor cu bunuri şi servicii.

Astfel, în şedinţa din 28 decembrie Guvernul a împărţit circa 300 mil. lei (circa 70 mil. euro) în principal pentru achitarea unor arierate conform angajamentelor asumate în faţa FMI: 177 mil. lei s-au dus la autorităţi locale, 20 mil. lei la Ministerul Economiei pentru Nuclearelectrica, câte 21 mil. lei la Ministerul Dezvoltării şi la Ministerul Transporturilor.

Potrivit unor estimări, bugetul a închis anul 2010 cu un deficit de circa 6,7% din PIB, sub ţinta agreată cu FMI.

Cum de a reuşit Guvernul să rămână cu bani necheltuiţi pe final de an? Execuţia bugetară a ridicat în mod constant probleme de ani de zile, cu dificultăţi de estimare realistă a încasărilor, cu cheltuieli în asalt sau dimpotrivă îngheţate brusc pentru încadrarea într-o anumită ţintă.

Majorările de impozite operate în 2010 s-au reflectat în creşterea cu aproape 6% a veniturilor fiscale ale bugetului pe 11 luni, până la aproape 85 mld. lei, ceea ce a însemnat 16,6% din PIB, faţă de 16,3% din PIB în urmă cu un an.

Încasările din impozitul pe profit şi-au atenuat scăderea în noiembrie, până la 5,6% faţă de 6,5% la zece luni. De asemenea,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Gandul acum 2 ore
Liderii Coaliției de guvernare au depus, marți, în Parlament, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale, într-un gest menit să salveze tranșa de 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițiativa

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 6 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Reuters: Echipa DOGE a lui Elon Musk, acuzată că foloseşte inteligenţa artificială pentru a supraveghea angajaţi federali din SUA

News.ro acum o ora
Oficiali ai administraţiei Trump le-au transmis unor angajaţi guvernamentali americani că echipa tehnologică DOGE, condusă de Elon Musk, foloseşte inteligenţa artificială pentru a monitoriza comunicaţiile din cel puţin o agenţie federală, în căutare

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 4 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Italia va cere UE să suspende reglementările „nebunești” din Green Deal-ul european

HotNews acum 2 ore
Guvernul italian va cere Uniunii Europene să suspende reglementările „nebunești” ale Green Deal (Pactul Verde european) pentru a ajuta companiile după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale considerabile asupra importurilor în SUA

Un șofer de 83 de ani a condus un Lamborghini cu 180 km/h pe autostradă și l-a distrus: 200.000 de euro pagubă

Libertatea acum o ora
O mașină sport Lamborghini a fost distrusă într-un accident rutier provocat de un bătrân în vârstă de 83 de ani, pe o autostradă în Germania. Mașina sport este un adevărat obiect de colecție. Pensionarul, care se afla la volanul autoturismului de lu

Ilie Bolojan, despre controversatele declarații ale lui Dragoș Sprînceană: „O intenție bună, care s-a derulat prost”

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan nu a dorit marți, în conferința de presă de la Palatul Cotroceni, să comenteze afirmațiile „emisarului” trimis de premierul Marcel Ciolacu în SUA, pe lângă administrația Trump, limitându-se să catalogheze decizia

VIDEO Ilie Bolojan, despre canalul de comunicare al României cu SUA: „Pentru ca el să aibă rezultate, ar trebui ca nicio parte să nu îl torpileze”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că România are canale de comunicare cu Statele Unite, care „pot fi îmbunătățite”, și că dialogul cu administrația Trump „trebuie să fie o constantă

Reacția lui Nicușor Dan la propunerea lui Ilie Bolojan de a fi organizată o dezbatere prezidențială la Cotroceni

HotNews acum 49 minute
Nicușor Dan a salutat propunerea lansată marți de președintele interimar Ilie Bolojan și a descris Palatul Cotroceni drept „un cadru neutru și adecvat pentru o discuție echilibrată, care să ofere toți candidaților oportunitatea de a-și prezenta idei

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/12°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/5°
vin.

-0°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

-0°/14°